Home / DESPRE NOI

DESPRE NOI

CINE SUNTEM ȘI CE VREM

Comunitatea Identitară este o organizație național-creștină născută în anul 2019 din inițiativa unor tineri din mai multe centre universitare din România. Suntem o mișcare ce luptă pentru drepturile și interesele românilor din țară și din afara granițelor, pentru o Românie Mare și Puternică, unde să fim stăpâni. Ne mândrim cu faptul că suntem o organizație cu caracter predominant etnic, preocuparea noastră fiind protejarea intereselor etnicilor români, atât spirituale cât și materiale. Nu negăm dreptul la existență a minorităților, dar în centrul atenției noastre se află românii, cei cu rădăcini, istorie și tradiții comune cu noi.

Prin naționalism înțelegem dragoste de neam, devotament față de patrie și respect pentru tradiție, acesta fiind un sentiment pozitiv și natural, absolut necesar pentru ca un popor să supraviețuiască și să prospere. Nu ne interesează opiniile nesemnificative ale unor indivizi mici și slabi, care încearcă în mod disperat să asocieze acest sentiment măreț cu tot ce e negativ. Totodată, nu concepem naționalismul românesc în afara creștinismului și a Bisericii noastre strămoșești, cea care a ținut vie flacăra identității românești în vremuri întunecate, de ocupație străină. „Nimic fără Dumnezeu” nu este pentru noi doar o lozincă, ci un adevăr, care dacă îl trăim, mergem pe calea neamului, pe același drum pe care au pășit toți înaintașii noștri ce au luptat pentru un ideal sfânt. Într-o țară măcinată de nenumărate probleme economice, sociale, politice, culturale, dar mai ales spirituale, vedem cum majoritatea românilor au căzut într-o stare letargică, dominați de un spirit negativ care ucide din start orice încercare de a deveni stăpânii propriului destin și de a face orice schimbare. Fără o credință puternică și o voință de fier, nu se poate realiza nimic! Dacă ne raportăm doar la resursele materiale ale noastre și ale adversarilor, totul pare pierdut din start. Dar pentru cine crede nelimitat în Dumnezeu și în neamul său, nu există disperare, doar victorie.

Comunitatea Identitară este o organizație militantă! Prin militantism înțelegem o constanță în efort și implicare, o luptă continuă pentru cauza noastră. Nimic nu se poate face fără un sacrificiu mai mic sau mai mare, în funcție de puterile fiecăruia. Nu ne mulțumim doar să ne declarăm naționaliști, asta nu are nici o relevanță dacă nu demonstrăm nimic prin faptele noastre. Ideologia noastră este ideologia faptei! Pentru noi naționalismul nu este doar o simplă doctrină politică, ci un crez, o manifestare a adevărului! Din acesta rezultă un stil de viață, niște convingeri puternice și un spirit de luptă! Toate acestea însă trebuie să se concretizeze prin acțiunile noastre, nu prin vorbe frumoase lipsite de orice conținut. Ne asumăm misiunea de a ne aduce contribuția la educarea tineretului în spirit naționalist și creștin, totodată îmbinând asta cu formarea spiritului militant.

De prea mult timp poporul român se află doar în defensivă, iar pe termen lung asta ne adâncește în criza spirituală și morală, în același timp pierdem mereu teren în fața adversarilor. Pentru a ne ridica ca neam, trebuie să adoptăm un spirit ofensiv, chiar agresiv, care să stimuleze calitățile și abilitățile neamului nostru, atât de necesare pentru a supraviețui și a prospera, a deveni din nou stăpâni la noi acasă, dar și pe pământurile ce odată făceau parte din România Mare. Ceea ce urmărim e realizarea unei revoluții spirituale care să schimbe din temelii mentalitatea poporului român, să îngropăm mitul utopic al egalității, ci să ne dorim să fim deasupra tuturor, să gândim ca niște învingători, să fie o mândrie pentru oricine că face parte din acest neam vechi, să renască tradițiile strămoșești și să ne întoarcem la eternele valori creștine. Însă înainte de a ne adresa maselor, trebuie formată o adevărată elită națională!

Suntem idealiști, dar asta nu ne face naivi. Suntem conștienți că ceea ce ne-am propus necesită efort și sacrificiu, dar mai ales timp. Realizăm că pentru a ne atinge scopul: o Românie Naționalistă, ne angajăm într-o luptă de lungă durată. Tocmai de aceea Comunitatea Identitară nu este pentru oricine!

Vedem misiunea noastră ca depășind sfera îngustă a politicului. Comunitatea Identitară este o asociație, nu un partid! Nu avem scopuri electorale, ci considerăm că deocamdată societatea civilă este mediul cel mai bun în care să ne desfășurăm acțiunile. Apreciem orice inițiativă politică naționalistă autentică, dar realizarea unei revoluții spirituale, a unei schimbări radicale de mentalitate, presupune mai mult decât o victorie electorală, fie ea oricât de mare.

Dacă dorești să pui o cărămidă la ridicarea României Naționaliste, dacă vrei să devii militant și să-ți dedici o parte din timp și energie unei cauze nobile, dacă crezi într-o țară în care românii să fie stăpâni, dacă disprețuiești corupția și degenerarea ce distrug neamul nostru, vino alături de noi în Comunitatea Identitară! Dacă ai cea mai mică îndoială sau ezitare, stai deoparte!

Pentru o Românie a românilor! Pentru o Românie Naționalistă!

Comunitatea Identitara

Comunitatea Identitara