În ultimele zile ale lunii August, membrii Comunității Identitare Cluj au desfășurat mai multe acțiuni de ecologizare a pădurii Făget pe raza municipiului Cluj-Napoca și a comunei Ciurila. Au fost strânse câteva tone de deșeuri și transportate la rampa de gunoi a orașului. Oricine iese în natură la o plimbare, în cea mai mare pădure din apropierea Clujului, va observa o cantitate mare de gunoaie aruncate. Pe lângă mizeria lăsată de oameni necivilizați ce vin la un grătar, am avut surpriza neplăcută să descoperim că unii oameni necivilizați depun un efort pentru a polua mediul cu deșeuri precum: moloz, faianță, piese de mașini, mobilier sau toalete vechi, care le transportă în mijlocul pădurii pentru a le arunca acolo.
Comunitatea Identitară îi îndeamnă pe toți românii să respecte natura, să nu lase nici un deșeu în urmă atunci când merg la plimbare în pădure, când urcă pe munte sau când ies la grătar. Vedem frumusețea peisajelor noastre ca find creația lui Dumnezeu și totodată un dar divin de care trebuie să se bucure toți românii. Însă avem și o mare responsabilitate față de pământul pe care îl iubim, aceea de a menține curățenia și de a nu polua mediul. Din păcate trăim în vremuri în care natura este distrusă din ce în ce mai mult din lăcomia celor corupți, din cauza lipsei de bun simț și mai ales datorită indiferenței autorităților. Cu toate acestea, considerăm că e datoria fiecăruia din noi să se implice și să facă ceva, câtuși de puțin, pentru a avea un mediu mai curat.
Ca organizație naționalistă militantă nu putem sta indiferenți în fața distrugerii naturii și punem faptele înaintea vorbei, find responsabilitatea noastră să ne implicăm oricum putem. Cum ne iubim pământul strămoșesc, vedem ecologia ca o parte indispensabilă a luptei naționaliste. Dacă îți iubești neamul și patria, ții la natură și vrei să faci ceva, vino alături de noi! Contactează-ne la info@comunitateaidentitara.com sau depune o adeziune aici!