Comunitatea Identitara România
Ziua portului popular sărbătorită de Comunitatea Identitară la Cluj-Napoca
În data de 11 Mai 2025, militanții Asociației Comunitatea Identitară România din Cluj-Napoca au sărbătorit ziua portului popular. Această sărbătoare a fost instituită prin lege în anul 2015, în a doua duminică a lunii Mai (anul acesta a picat pe 11 Mai), dar este o zi importantă, dedicată unuia din cele mai importante simboluri naționale românești: costumul popular. Potrivit actului normativ, marcarea acestei zile are rolul de a promova portul popular românesc, de a „evidenția valorile inestimabile pe care le reprezintă costumele tradiționale specifice fiecărei zone”. Tinerii naționaliști s-au îmbrăcat în haine tradiționale și au afișat un banner cu mesajul „Portul popular – simbol identitar” la Parcul Etnografic Romulus Vuia, muzeul satului în aer liber. Mesajul a fost desfășurat în fața Bisericii lui Horea, construită în sec. XVIII de Vasile Nicula Ursu (Horea), liderul răscoalei țărănești din 1784 alături de Cloșca și Crișan. Marele erou național a fost de meserie dulgher și a ridicat acest edificiu în satul Cizer (jud. Sălaj), biserica a fost mutată în anii ’60, în muzeul satului din Cluj.
Portul popular românesc, cu elementele diferite, specifice numeroaselor regiuni etnografice, este îmbrăcămintea noastră tradițională ca neam. Acesta e moștenit de la strămoșii noștri daci, find o valoare culturală veche de mii de ani. Cu puține diferențe, a rămas aproape neschimbat de atunci. Bărbații daci purtau pantaloni (cioareci) de două feluri: mai largi sau mai strâmți pe picior, în genul ițarilor. Cămașa, despicată în părți, o purtau pe deasupra cioarecilor, încingându-se cu un brâu lat, probabil de piele sau, eventual, din pânză groasă. O haină cu mâneci și cu crețuri, o mantie scurtă, fără mâneci, având uneori franjuri, sau o șubă cu blană pe dinăuntru, nu prea lungă, constituiau veșmintele de deasupra. Mantia, prinsă cu o fibulă (agrafă), avea, pare-se, o glugă cu care dacii își acopereau capul pe vreme rea. Femeile purtau o cămașă încrețită, cu mâneci scurte, și o fustă. Columna lui Traian ni le înfățișează purtând uneori și o manta lungă, bogat drapată. O basma, probabil colorată, le acoperea părul.
O reprezentare din evul mediu a portului autentic românesc este consemnată în Cronica Pictată de la Viena din 1358, care descrie bătălia de la Posada între regele Ungariei, Carol Robert de Anjou și voievodul Țării Românești Basarab I, unde este reprezentat portul autentic al baraților, cu cămăși lungi, strânse la mijloc cu brâu sau centură, ițari, opinci și căciuli din bucăți de piele de oaie pe cap.
Costumul nostru național era îmbrăcămintea purtată de țăranii români în fiecare zi, cu haine mai frumoase și mai împodobite pentru sărbători sau ocazii speciale. Acest lucru a fost valabil până la comunism, când multe tradiții s-au pierdut, iar majoritatea locuitorilor mediului rural au ajuns să se îmbrace ca la oraș, în haine lipsite de amprenta oricărei identități naționale. Astăzi, în puține sate (din zonele de munte mai ales) mai putem vedea țărani purtând aceleași haine frumoase, ca strămoșii noștri, duminica la biserică și în zilele de sărbătoare. Fiecare român, mai ales tinerii, trebuie să aibă cel puțin un costum popular și să-l poarte cu mândrie, ducând mai departe o tradiție veche de milenii.
