Comunitatea Identitara România
„Te iubesc, Românie, dar tu pe cine pedepsești?”
Trăim într-o epocă a inversării valorilor. O lume în care obscenitatea este tratată ca libertate de expresie, iar dragostea curată pentru țară este considerată o amenințare. Imaginea de mai sus nu este doar un desen. Este o oglindă crudă a realității românești de azi.
Pe stânga, un cântăreț urlă din toți plămânii, în fața unei mulțimi în delir: „Bag p**-n România!”. Nimeni nu intervine. Este „artă”, ni se spune. E „libertate de expresie”. Nimeni nu îl întreabă de ce scuipă în pământul care ia dat o limbă, o istorie, un nume. Dimpotrivă: este aplaudat, invitat la festivaluri, difuzat pe posturi naționale, vândut în milioane de vizualizări.
Pe dreapta, un bărbat simplu, cu o cămașă de în și un tricolor la picioare, rostește cu demnitate: „România, te iubesc!”. E înconjurat de forțele de ordine. E arestat. Pentru ce? Pentru că a ieșit în stradă cu inima curată și conștiința vie? Pentru că a refuzat să tacă atunci când țara lui era batjocorită?
Acestă imagine este mai mult decât un desen: este o acuzație. „Un popor care nu-și respectă valorile, cultura și trecutul nu sunt viitor.” – Mihai Eminescu
Astăzi, ni se spune că patriotismul este naționalism toxic, că identitatea e un moft retrograd, că tricolorul este „doar o cârpă”. Dar aceiași care spun asta stau sub protecția statului, profită de sistem și se hrănesc din rădăcinile unei țări pe care o disprețuiesc. Mai mult: sunt ridicați în slăvi de o societate dezorientată, lipsită de repere.
În schimb, oamenii care iubesc cu adevărat România – nu prin lozinci, ci prin viața lor, prin fapte, prin simplitate și jertfă – sunt marginalizați, umiliți sau chiar eliminați din spațiul public. Iar noi, majoritatea tăcută, ne uim. Unii cu resemnare, alții cu echipă, prea puțini cu curaj.
„Libertatea este dreptul de a spune oamenilor ceea ce nu vor să audă.” – George Orwell
Când ai ajuns să fii arestat pentru că spui „Te iubesc, Românie!”, înseamnă că am trecut de multă graniță normală. Înseamnă că trăim într-un regim care nu mai suportă adevărul. Care tolerează orice, în afară de verticalitate. Care preferă vulgaritatea, pentru că aceasta nu cere responsabilitate, nu ridică întrebări, nu scoate oamenii din letargie.
„Națiunile nu pier pentru că sunt atacate din afară, ci pentru că se sinucid spiritual.” – Petre Țuțea
Aceasta este sinuciderea spirituală pe care o trăim. În care cei care sunt bat joc de România sunt considerați „artiști”, iar cei care care care care care o apără sunt declarate „extremiști”. În care a înjura țara ta este cool, dar ao iubi e suspect.
România nu are nevoie de mai mulți consumatori, ci de mărturisitori. Oameni care, în ciuda batjocurii, în ciuda fricii, în ciuda represiunii, spun: „România, te iubesc!” și o spun cu toată ființa lor.
„A iubi patria ta nu este un merit, este un imperativ moral.” – Nichifor Crainic
Și poate că nu mai putem permite luxul tăcerii. Poate că a venit vremea să nu întrebăm, nu doar retoric: Pe cine alegem să susținem? Pe cei care distrug sau pe cei care construiesc? Pe cei care înjură sau pe cei care iubesc?
Adevărata nu e aceea de a scuipa în tricolor, ci aceea de al purta în suflet, chiar și atunci când ești libertate și smuls de pe umeri.
Andrei Teutișan