În data de 24 Iulie 2020, Catedrala Sfânta Sofia din Constantinopol (Hagia Sophia) a fost transformată în moschee prin decizia președintelui Turciei Recep Tayyip Erdogan. După ce timp de decenii clădirea a funcționat ca muzeu, astăzi un regim islamist batjocorește din nou creștinismul și transformă una din cele mai importante catedrale ale ortodoxiei în lăcaș de cult musulman. Acest act al statului turc nu trebuie să rămână fără răspuns din partea României. Drept urmare, Asociația Comunitatea Identitară România cere naționalizarea celui mai mare edificiu de cult musulman din țara noastră, moscheea Carol din Constanța și transformarea ei în biserică ortodoxă. În timp ce românii și ceilalți europeni manifestă o toleranță oarbă față de islam, în lumea musulmană, în general, nu există respect pentru creștinism. Cele mai multe biserici au fost distruse sau transformate în moschei, creștinii sunt persecutați, uciși sau convertiți cu forța
Moscheea Carol din Constanța trebuie să devină Biserică!
Catedrala Sfânta Sofia a fost construita la Constantinopol, capitala Imperiului Bizantin, în sec. VI, între anii 532-537, din inițiativa împăratului de origine tracă Iustinian I. Edificiul a fost cea mai mare biserică creștină timp de aproape un mileniu și a servit drept catedrală a Patriarhiei Ecumenice de Constantinopol. Însă în anul 1453, Constantinopolul a fost cucerit de către sultanul otoman Mahomed al II-a. Orașul creștin a devenit capitala Imperiului Otoman, iar Sfânta Sofia a fost transformată în moschee. În sec. XVI mozaicurile ce reprezentau icoane ortodoxe, au fost acoperite. Ulterior turcii au adăugat catedralei și 4 minarete. În sec. al XIX-lea au fost adăugate 8 mari medalioane cu numele lui Allah, a profetului Mahomed și a altor personalități musulmane. În 1935, după transformarea Turciei în republică și în stat laic, primul președinte, Mustafa Kemal Atatürk a luat decizia transformării clădirii în muzeu, datorită importanței sale artistice și istorice. Iar în 1985 catedrala a fost inclusă în lista monumentelor din patrimoniului mondial UNESCO.
24 Iulie 2020 – rugăciune islamică cu ocazia transformării Sfintei Sofia în moschee
Politica laică a lui Atatürk a rămas însă în trecut, ea nu mai are loc în Turcia lui Erdogan, un lider cu viziuni islamiste și într-o societate tot mai fanatică ce sprijină un regim ce visează la zilele de glorie ale Imperiului Otoman. Începând cu anul 2018, președintele Turciei a propus transformarea Sfintei Sofia din muzeu în moschee, o măsură populistă făcută pentru a câștiga mai mult suport în cadrul unei societăți tot mai religioase. Pe 10 Iulie, guvernul a decis reconvertirea edificiului în moschee și punerea ei în proprietatea cultului musulman. În ciuda protestelor internaționale, pe 24 Iulie a avut loc prima rugăciune islamică. Ieronymos, arhiepiscopul ortodox al Atenei și al Greciei, a considerat transformarea leagănului ortodoxiei un sacrilegiu. Iar în semn de protest toate bisericile ortodoxe din Grecia au bătut clopotele și au coborât steagurile în bernă. Este însă o zi neagră, nu doar pentru greci, dar pentru întreaga lume creștină.
România, ca țară ortodoxă, nu trebuie să rămână indiferentă în fața acestui act agresiv al Turciei. În timp ce minoritatea musulmană din țara noastră, formată în mare parte din turci și tătări, se bucură de drepturi și privilegii, dar și de ajutor financiar din partea statului, în Turcia puținii creștini care au mai rămas sunt persecutați. În secolele stăpânirii otomane, dar mai ales la începutul sec. XX, numărul creștinilor de pe teritoriul Turciei a scăzut enorm. Asta s-a întâmplat în mod artificial prin convertiri forțate și crime, amintim aici de genocidul armean și genocidul grecilor (1914-1923) în urma cărora au fost exterminate peste 2 milioane de oameni. Să nu uităm ca popor și de impactul negativ pe care l-a avut Imperiul Otoman asupra principatelor române în evul mediu și epoca modernă. Unele părți din teritoriul românesc au fost transformate în pașalâcuri: Banatul, Crișana, Dobrogea, sudul Basarabiei, iar principatele au devenit state vasale Porții, plătind tribut mult și mulți tineri fiind luați sclavi (fetele pentru harem și exploatare sexuală, iar băieții pentru a fi convertiți cu forța la islam și înrolați în armata otomană). Abia în anul 1877, la 18 ani după unirea Moldovei cu Țara Românească, România și-a câștigat independența față de Imperiul Otoman. Această ocupație, ce a durat secole, a dus la o puternică stagnare a dezvoltării societății românești, iar urmele ei se văd și astăzi.
În contextul actual, al islamizării Europei, al invaziei României de către imigranți (cea mai mare parte din lumea musulmană), dar și a politicii islamiste dusă de Turcia (ce și-a atins punctul culminant prin batjocura adusă catedralei Sfânta Sofia), Comunitatea Identitară consideră necesar un răspuns dur al statului român. Amintim și de faptul că în anul 2015, Erdogan susținea și ridicarea unei mega-moschei la București, care ar fi trebuit să fie una din cele mai mari din Europa. Proiectul nu s-a mai realizat datorită unei mobilizări a naționaliștilor români în cadrul unor proteste de amploare. Cerem statului român să dea un răspuns pe măsură Turciei: să naționalizeze moscheea Carol din Constanța și să o transforme într-o biserică ortodoxă. Pe cupolă și minaret să fie instalate cruci, minaretul să fie transformat în clopotniță, iar interiorul pictat cu frescă reprezentând icoane ortodoxe. Apoi, clădirea să fie donată Bisericii Ortodoxe Române. Banii pentru acele lucrări, chiar o sumă mult mai mare, pot fi obținuți prin închiderea tuturor centrelor de refugiați de pe teritoriul țării și expulzarea acestora. Din banii economisiți astfel se va putea renova noua biserică, dar și multe școli din mediul rural aflate în stare dezastroasă și cu toaleta încă în spatele curții.
Comunitatea Identitară împotriva islamizării
Precizăm și faptul că moscheea Carol este numită așa doar în mod neoficial. Deși ea a fost construită între 1910-1913 din inițiativa regelui României Carol I pentru comunitatea musulmană din Dobrogea și numită în cinstea suveranului, ulterior a fost redenumită ”moscheea Mahmud al II-lea”, după un sultan otoman. Asta spune multe despre recunoștința liderilor comunității turco-tătare. Deși Carol I a jucat un rol important în istoria României, considerăm ridicarea acestui edificiu islamic din banii publici ai statului o greșeală.
Suntem solidari în aceste zile grele cu poporul grec ortodox, care și-a pierdut pentru a doua oară unul din cele mai importante simboluri și un loc sfânt, în fața politicii islamiste a statului turc. Să ne rugăm la Dumnezeu pentru ziua când Sfânta Sofia va deveni din nou biserică, când Constantinopolul va fi din nou oraș creștin și pentru stoparea islamizării Europei și a României!
Biroul de presă al Comunității Identitare România
Extrem de grav ce se întâmpla
Nu s a spus nimic oficial Ei nu au dreptul sa facă așa ceva. Se pare ca sistemul ticălos internațional care ii aduce pe musulmani peste creștinii pasnici tine cu aceasta nedreptate.
Ar trebui vorbit de asta mai mult.