Comunitatea Identitara România
La începutul lunii Octombrie militanții Comunității Identitare din Cluj-Napoca au instalat o cruce de lemn în memoria țăranilor români care au luptat și au murit în Răscoala de la Bobâlna din anii 1437-1438, pentru libertatea și demnitatea neamului românesc în Ardeal. Tinerii naționaliști au apelat la un meșter popular și au realizat la comandă o cruce de lemn cu inscripția: „Glorie țăranilor români luptători pentru libertate”. În dimineața zilei de 5 Octombrie, pe o vreme rece și cețoasă, aceștia au transportat crucea la Bobâlna (județul Cluj), mergând apoi în marș și urcând-o pe cel mai înalt deal. A fost apoi instalată în pământ cu un sistem de prindere pe același loc unde în urmă cu mai bine de 5 secole, strămoșii noștri și-au instalat tabăra și au fost victorioși în fața armatei ungurești, a ocupanților Transilvaniei.
Revolta, a fost cea mai importantă răscoală din Transilvania (aflată atunci sub ocupația regatului Ungariei), până la războiul țărănesc condus de Gheorghe Doja (9 aprilie – 15 iulie 1514). Aceasta a început, în momentul în care episcopul catolic Gyorgy Lépes a cerut să se plătească zeciuiala, care nu mai fusese strânsă din 1434, când năvăliseră turcii, într-o singură tranșă. Locuitorii români, care reprezentau populația majoritară a regiunii, au fost și ei obligați să plătească aceste taxe. Până atunci, aceștia au fost scutiți de această plată către biserica catolică, fiind ortodocși. De aceste măsuri au fost afectați și micii nobili maghiari. Țăranii erau nemulțumiți și de faptul că încă din timpul lui Ludovic I cel Mare, regele Ungariei, fuseseră scoși (în 1365) de sub autoritatea comiților regali și puși sub jurisdicția moșierilor. Treptat, aceștia i-au privat pe țărani de dreptul lor de până atunci la strămutare liberă.
Țăranii s-au răsculat și conflictul a început din nordul Ardealului. Însă rapid s-a extins în comitatul Sătmar, Țara Făgărașului, Țara Zarandului, Țara Bârsei și comitatul Szabolcs (din actuala Ungarie). Pe dealul Bobâlna s-a adunat o oaste de țărani, și au construit o tabără. Au cerut înființarea și recunoașterea unei stări proprii, care să se numească Universitas Hungarorum et Valachorum (Starea ungurilor și a românilor). Ei erau conduși de un nobil sărac, Anton cel Mare din Buda și de cinci căpitani: Toma cel Mare din Sic, Mihai Românul din Vireag, Mihail din Ceh, Benedict Gazda din Diod, Pavel cel Mare din Voievodeni și un „bürger” (burghez) din Cluj. Răsculații au trimis soli la voievodul maghiar al Transilvaniei, Ladislau al IV-lea Csaki, dar acesta, lipsit de onoare, i-a executat. După ce răsculații au obținut o victorie asupra trupelor voievodului, acesta s-a prefăcut că dorește să negocieze. Pe 6 iulie, la Cluj-Mănăștur a fost semnat un pact între părți, în care se dădea curs multora din cererile răsculaților. Apoi, cele două părți au trimis soli la regele Ungariei, Sigismund de Luxemburg, pentru arbitraj.
Cu toate acestea, fruntașii clerului catolic, sașii și gărzile secuiești au format o alianță împotriva țăranilor răsculați, majoritatea români, semnând un document cunoscut ca Unio Trium Nationum (uniunea celor trei neamuri: unguri, sași și secui), excluzându-i pe iobagi (majoritatea etnici români) din viața politică a Transilvaniei. Astfel, românii ortodocși, cei mai vechi locuitori ai Ardealului și etnia majoritară din regiune, au devenit etnie tolerată, fiind lipsiți de drepturi și putere pe pământul lor. Noile orânduiri s-au consolidat în dauna dreptului strămoșesc românesc care dispare treptat. După ce țăranii români au ocupat Cetatea Aiudului, aceștia au fost înfrânți de armata nobiliară. Liderii revoltei au fost executați la Turda, iar Clujului (care a luat partea răsculaților), i-au fost retrase privilegiile de oraș, locuitorii săi fiind declarați țărani.
Pe dealul de la Bobâlna, s-a construit în anul 1957 un monument în memoria țăranilor români ce au luptat la răscoală. Însă, regimul comunist, un sistem anti-creștin, nu a pus nici o cruce în componența monumentului. Nici după 1989, nimeni nu s-a obosit să pună o cruce în memoria înaintașilor care au luptat pentru libertate. Militanții naționaliști ai Comunității Identitare au considerat necesară instalarea unei cruci, care să facă referință la credința creștină a țăranilor români.
