Mișcarea Terza Posizione

Mișcarea Terza Posizione s-a născut în Italia în 1976, a fost persecutată începând din 1980 și a activat până în 1982.

A fost fondată de tineri, aproape toți fiind elevi de liceu. Cel mai vârstnic dintre fondatori, Gabriele Adinolfi, avea 22 de ani la acea vreme, iar cel mai tânăr, Roberto Fiore, nu împlinise încă 17 ani.

Se aflau în plin perioada așa-numiților Ani de Plumb (1969-1984), când diverse grupări comuniste armate comiteau atentate și masacre. Al doilea partid italian era cel Comunist, care, între 1975 și 1979, susținea guvernul Democrației Creștine, cu care era aliat. Acesta obținuse „mână liberă” împotriva fasciștilor.

Campaniile de presă de criminalizare, mandate de arestare pe motive ideologice, încarcerări preventive îndelungate (până la 4 ani înainte de proces) erau însoțite de crime oribile. Dintre acestea, se remarcă incendiul de la Primavalle (1973) din Roma, în care au fost arși de vii frații Mattei (20 și 9 ani), și asasinarea la Milano (1975) a lui Sergio Ramelli, 19 ani, care a fost ucis pentru că își exprimase poziția în școală împotriva crimelor Brigăzilor Roșii.

A fost masacrat în fața casei sale cu bare de fier și cheie franceză de un comando de studenți de la Medicină, membri ai Avangardei Muncitorești. Tânărul a murit după 47 de zile de agonie. La vestea morții sale, Consiliul Municipal din Milano a aplaudat!

Era perioada în care, așa cum scria principalul cotidian italian, Corriere della Sera, „A ucide un fascist nu este o crimă”.

În această Italie a luat naștere mișcarea Terza Posizione, chiar în momentul în care progresul rus și comunist părea de neoprit nu doar în Italia.

Numele mișcării a fost ales inspirându-se din motto-ul lui Perón, președintele argentinian care se opunea ingerinței americane, dar și blocului comunist.

Nici SUA, nici URSS (Rusia de atunci), ci Terza Posizione (a treia poziție).

O Terza Posizione care, pentru tinerii militante italieni, se traducea și în politică internă prin „Nici Frontul Roșu, nici Reacția!” și, desigur, ca politică dincolo de blocuri.

Pentru tinerii din TP, era necesar să se acționeze pentru a scoate Europa din Pactul Atlanticului și Pactul de la Varșovia și să o facă din nou puternică, prin unitatea sa. Ei o vedeau ca pe o putere viitoare care ar trebui să stea la conducerea Țărilor Nealiniate și să impună oriunde viraje social-naționaliste, pentru a nu suferi sub capitalism și a nu se prinde în capcana comunismului.

Terza Posizione se inspira din mișcări și experiențe din trecut, dar își propunea să ia exemplul acestora pentru a realiza lucruri noi într-un cadru actual.

Printre experiențele la care se raporta erau Garda de Fier, cu credința și dăruirea sa, exemplele Legionarilor și chiar conceptul de Cuib.

Terza Posizione avea organizații teritoriale (naționale, regionale, locale, de cartier), dar și, mai ales, organizații de trei, patru sau cinci persoane care creșteau și se formau împreună. Ca în cazul Cuiburilor. De asemenea, ca și manipoanele romane, unități mici și mobile, foarte compacte, în cadrul Legiunii.

Pentru Terza Posizione, aspectul existențial și spiritual era mult mai important decât cel strict politic, la care se dedica totuși cu inovație.

Un aspect foarte particular al Mișcării a fost faptul că nu se concentra pe ascensiunea la putere, ci pe crearea de spații de „contraputere”, adică de autonomii politice și economice.
Nu tindea la cucerirea unui vârf, ci la crearea unei rețele de forțe populare care să acționeze în jurul lor. Spiritul ca ax vertical și un fel de situaționism pe axa orizontală. Astfel, se credea că ar putea influența Devinele, urmându-i dinamica, pornind de la Ființă și redirecționându-l către aceasta.

O ultimă structură de formare comunitară exista și se numea Legiune, în onoarea atât a romanilor, cât și a românilor. Există un ziar care exprima ideile Mișcării, intitulat Terza Posizione.

Activitatea Mișcării se desfășura în controlul teritoriului cartierelor unde avea nuclee, în participarea la ocupațiile liceelor în care avea reprezentanți, și a luat parte și la ocupații muncitorești, lupte populare pentru locuințe și experimente țărănești.

Activitatea nu era ușoară, pentru că de multe ori se confruntau cu grupări de stânga, în special Partidul Comunist și Autonomia Muncitorească. Într-o perioadă în care organizațiile de stânga trecuseră deja la practici teroriste și, uneori, confruntările de stradă se soldau cu schimburi de focuri.

De asemenea, erau frecvente atacurile incendiari sau cu explozibili asupra caselor militantilor.

Terza Posizione a reușit miracolul dublu de a nu pierde niciun conflict cu adversarii săi și de a-i evita să-i ucidă, ceea ce nu era deloc ușor. Când a fost reprimată, era într-o expansiune totală.

Reprimarea a început pe 23 septembrie 1980, cu acuzația de „bandă armată și asociere subversivă”. Mulți dintre arestați erau încă minori.

Procesul s-a încheiat după cinci ani și jumătate, petrecuți în întregime în închisoare de cei care fuseseră arestați. Aproape toți au fost ulterior achitați, deoarece acuzațiile erau absurde.
În urma solicitării de condamnare a acestora, anchetatorii au susținut că, în fond, acuzații nu comiseseră infracțiuni care să justifice urmărirea penală, dar, fiind animați de fanatism, ar fi putut comite astfel de fapte în orice moment. Au denumit acest lucru „pericolul de pericol”.

Doar liderii și aproape toți fugarilor au fost condamnați pentru infracțiuni de asociere care nu fuseseră dovedite. Până în punctul în care s-a decis că în interiorul Terza Posizione ar fi existat o asociație secretă necunoscută aproape tuturor. Răsturnările de situație ale judecătorilor italieni au fost întotdeauna proverbiale!

Terza Posizione a continuat să acționeze timp de doi ani, în ciuda raziilor continue ale anchetatorilor. În august 1982, Gabriele Adinolfi, fugar activ în Italia, a decis să dizolve Mișcarea și să reia activitățile prin alte instrumente, în special un centru de studii, care a fost numit Orientamenti & Ricerca, oferind experiența și mărturia celor care doreau să se considere continuatori ai acesteia. Atât în Italia, cât și în Europa.

În ziua în care a început procesul la Roma împotriva Mișcării, au avut loc manifestații în mai multe capitale europene, în fața Ambasadei Italiei. Un tren din Bruxelles, care se îndrepta spre Italia, a fost oprit de manifestanți.

În deceniile ce au urmat, multe și diverse au fost expresiile politice, culturale și de formare din zona național-revoluționară europeană care au fost inspirate direct și fizic de către militantele din Terza Posizione sau care au fost preluate și relansate autonom de cei care le apreciaseră. S-a întâmplat în Franța, Belgia, Spania, Grecia, înainte ca Zidul Berlinului să cadă și ca ignobilul imperialism rus, prăbușit, să elibereze majoritatea popoarelor europene din est.

Caracteristicile principale

Caracteristicile principale ale gândirii/actiunii Mișcării Terza Posizione pot fi rezumate în câteva concepte fundamentale:

Superioritatea dimensiunii spirituale asupra celei politice și a planului existențial asupra interesului momentului.

Impulsul spre o actualizare constantă, spre o modernizare, care să însoțească o fermitate esențială: adică Revoluție în Tradiție.

Salvaguardarea particularului (național și cultural) unificat cu ceva universal și transcendent (Mitul întrupat al Europei).

Prioritatea acțiunii față de teorie („aici și acum”).

Prioritatea eticii în acțiune față de rezultatul său.

Viziunea asupra dușmanului ca un element în fața căruia să se ducă un război sfânt interior și să fie învins adevăratul dușman, care este întotdeauna în noi.

A fi tradițional-revoluționar, adică popular, dar cu un spirit de elită.

Construirea de puteri autonome (sau contraputere) mai degrabă decât servirea puterilor deja constituite.

Referințele gândirii care stau la baza tuturor acestor concepte sunt diverse: de la Licurg din Sparta la Friedrich Nietzsche, de la Julius Evola la Adriano Romualdi, de la Benito Mussolini la Corneliu Codreanu, de la Napoleon Bonaparte la José Antonio Primo de Rivera.

Toate acestea nu pot decât să exprime o fraternitate, poate o frăție, care străbate națiuni și mișcări ca un legământ spiritual și mental.

Pe această ultimă conștientizare se bazează astăzi Lanzichenecii din Europa.

Gabriele Adinolfi