Comunitatea Identitara România
Neseriozitatea abandonul unui grup naționalist
În marșul către împlinirea unei cauze militante naționaliste, unii se pierd pe drum, abandonează steagul în momentele decisive sau se retrag în umbră când lumina adevărului arde cel mai puternic. Acești călători fugari își justifică plecarea prin motive banale și își țes argumentele din firul subțire al comodității. Dar sub suprafața acestor motive se ascunde întrebările: Cât de adâncă este loialitatea lor față de neam și țară? Cât de vie este credința lor? Cât te puternică este voința lor?
Cei ce se clatină în momentele grele nu înțeleg că lupta autentică cere mai mult decât discursuri inflamate. Într-un univers al provocărilor și obstacolelor, aleg să își rupă promisiunile în bucăți fragile, sub pretextul că drumul s-a înăsprit. Însă adevărata testare vine atunci când totul pare pierdut, când vânturile grele ale adversității suflă cu intensitate, și atunci e momentul să decizi dacă îți vei înfrunta fricile sau vei abandona când ai putea face cea mai mare diferență.
Abandonând fără tragere de inimă sau lăsându-se copleșiți de mărunțișurile zilnice, ei se transformă în umbre ale unui ideal care le-a orbit judecata. Acel gest de retragere nu doar le slăbește credibilitatea, ci sugerează că nu au avut niciodată convingerea profundă pe pretind că o au. Pentru cei ce luptă cu adevărat, plecarea nu este o opțiune, iar bătălia nu se dă doar în cuvinte, ci și în acțiuni coerente și sacrificii mai însemnate sau mai neînsemnate pentru scopul care depășește sfera personală.
Odată ce au părăsit acest drum nu se pot întoarce, căci drumurile se conturează în mod diferit pentru cei curajoși și cei flămânzi de adevăr. Așa cum rămășițele unei amintiri devin fum în vânt, așa și fuga lor îi face să se estompeze în obscuritate. Prin renunțarea lor, au devenit martorii unei neseriozități deplorabile și au lăsat o amprentă în trecut, dar nu în viitorul pe care l-au trădat.
Gabriel D.