Portul popular, chintesență peren – identitară românească

Portul popular, chintesență peren – identitară românească
(partea întâi – Despre Junii Brașovului)

Dacă există ceva care definește cel mai bine neamul românesc ca și națiune precum și identitatea românească a individului, atunci acel ceva este : ”portul popular românesc”. De o varietate aproape fără sfârșit și fiind caracterizat de o explozie de culoare și de motive artistice, totuși în ansamblul său, portul popular românesc are o unicitate și un caracter pe care le recunoști oriunde și oricând și care te face să spui : ”ăsta este român”. Este la fel de la începutul creștinătății și până în prezent, fiind chiar mai vechi decât creștinătatea, mărturie stând izvoarele istorice, basoreliefuri străvechi, toate atestând faptul că, portul popular românesc este același din vremea lui Burebista și până în prezent și poate chiar mai vechi decât atât.
Una din emblemele portului popular românesc, putem afirma fără să greșim, este reprezentată de Junii Brașovului și anume de costumațiile acestora.

CE SUNT JUNII BRAȘOVULUI ?

Junii Brașovului sunt o ceată de călăreți din Șcheii Brașovului, a cărei origine și obiceiuri se pierd în negurile istoriei împletindu-se cu mitul. Obiceurile lor sunt moștenite de la primii locuitori ai Șcheilor Brașovului care s-au așezat aici în secolul XIV, prima atestare documentară oficială fiind într-o carte de la 1728, din arhiva Primei Școli Românești, care este tot în Șcheii Brașovului, în curtea Bisericii Sfântul Nicolae. Există însă istorici care afirmă că obiceiurile junilor sunt mult mai vechi având caracter dacic, fiind practic o inițiere ca războinici ai tinerilor Șcheieni. Acest obicei a fost sprijinit și de domnitorii principatelor românești, încă din prima jumătate a secolului XIV, având ca scop întărirea apărării Țării Bârsei.
Pregătirea junilor, inițierea militară a acestora se făcea în pădurile din jurul Brașovului iar candidații suferea cumplit. Departe de civilizație și în mod clar și răspicat departe de femei și fete, aceștia îndurau foamete, sete, alergări, învățau să călărească, să lupte cu buzduganul și alte arme și erau supuși la diferite exerciții care să îi călească, să le ridice rezistența la durere. De exemplu, dimineață înainte de răsăritul soarelui, se adunau într-un luminiș unde se bateau cu bâtele, pentru a deveni nepăsători la durerea fizică (informație culeasă oral de la un ”june” brașovean).

DE CĂTE FELURI SUNT JUNII BRAȘOVULUI?

Există șapte grupe de juni :
”junii tineri” – ceata veche, originală a luptătorilor șcheieni, denumirea de ”tineri” însemnând „necăsătoriți”;
”junii bătrâni” – ceata de bărbați căsătoriți;
”junii curcani” ceata s-a format în perioada războiului pentru Independență a României, din 1877;
”junii brașovecheni” – denumire dată junilor din Brașovul Vechi în anul 1851;
”junii dorobanți” – ceată desprinsă din „junii curcani” în anul 1924;
”junii roșiori” – ceată formată în 1908, din bărbații căsătoriți;
”junii albiori” – ceată formată preponderent din negustori și măcelari în anul 1860.
Până și organizarea fiecărei cete de juni are un tipic militar. Cetele sunt conduse de șerji (probabil denumirea vine de la șarja de cavalerie, junii fiind prin excelență călăreți). Fiecare șarjă avea foarte clar, rolul ei și răspunderea ei. Șerjile erau : Vătaf (identificat cu roșu), Armaș Mare (galben), Armaș Mic (albastru), Sutaș (steag tricolor), Stegar (steag tricolor).

Vom expune în partea a doua particularitățile de port (costum popular), a fiecărei cete de juni, precum și obiceiurile acestora și cum decurge Duminica Tomei, cea mai importantă zi din an a Junilor Brașoveni, iar înpartea a treia vă vom vorbi despre cele câteva zeci de troițe ortodoxe construite de Șcheieni în Șcheii Brașovului, ca element de afirmare și neatârnare a românilor în timpul Imperiului Habsburgic și Austro-Ungar.

Bogdan Gabriel Ungureanu