Deșteaptă-te, române!

 

Cuvintele imnului național rămân deosebit de actuale în contextul de astăzi. Este un îndemn la trezire în primul rând, o trezire absolut necesară atunci când tirania domină, integritatea teritorială este amenințată, iar străinii conspiră jefuirea spirituală, culturală, și materială a Patriei.

Imnul nostru subliniază în mod repetat sfânta luptă pentru libertate, care a început încă de când românii erau împărțiți în principate, prăzi ai cotropitorilor din Răsărit, Apus, și Miazăzi. Această luptă continuă și astăzi în condițiile în care imperiile încă există sub diferite denumiri; și-n fruntea Statului, pentru care alcătuire și existență au trăit și murit generații întregi de români, stau acum aceiași tirani și trădători.

Esența eroilor noștri constă în imperativul de a trăi în libertate, sau de a muri: nu există cale intermediară. Foarte clar, deci, cine acceptă să-și predea din libertăți pentru promisiuni de siguranță contravine direct spiritului național, și nu merită onoarea de purta titlul de român. Așadar, cel mai exemplar mod de-a ne cinsti eroii și țara este prin lupta pentru libertate.

 

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,

În care te-adânciră barbarii de tirani!

Acum ori niciodată, croiește-ți altă soartă,

La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,

Româna națiune, ai voștri strănepoți,

Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,

„Viața-n libertate ori moarte!” strigă toți.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate

Și oarba neunire la Milcov și Carpați!

Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,

Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!

    

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare

Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,

Și blastămă cu lacrămi în ochi pe orișicare,

În astfel de pericul s-ar face vânzători!

    

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,

Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,

Când patria sau mama, cu inima duioasă,

Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

    

N-ajunse iataganul barbarei semilune,

A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;

Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,

Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

    

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,

Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm;

Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,

Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

    

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată

Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!

Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată

Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

    

Preoți, cu crucea-n frunte căci oastea e creștină,

Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.

Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,

Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost’ pământ!