Despre pământ și imboldul supraviețuirii ethosului românesc
Oamenii vorbesc despre identitate ca și cum aceasta ar fi statică, chiar și de-a lungul generațiilor. Ca și cum nu ar putea fi afectată de demografie, de presiunile sociale pe care le punem asupra celor care se reproduc etc., dar în același timp admit că amestecul rasial sau consumul agricol industrial și alți multipli factori ne-au schimbat genomul de-a lungul a mii de ani. (Ca să nu mai spunem că înțelegem zootehnia și unii îndrăznim să credem că nu se aplică și la noi).
Aici este momentul în care aduc argumentul că ethosul (adică spiritul) românesc contează la fel de mult ca identitatea pe care o avem. Ethosul aristocratic, de-a lungul generațiilor, afectează modul în care creștem și cum ne raportăm la practica eugenică, cum ne definim în raport cu disgenia vremurilor de azi și care este scopul final al neamului.
Acest ethos de bază s-a pierdut chiar înainte de creștinism și ulterior a fost uitat cu totul (cu excepția socraticilor și altora). Valorile pe care le deții și modul în care te comporți, cum mănânci, ce mănânci, cum te antrenezi și te înmulțești schimbă calitatea națiunii în mod colectiv de-a lungul generațiilor. Genele nu sunt un construct social, nici o doctrină de sine stătătoare, ci o parte unică a întregului lăsat de Dumnezeu.
Ceea ce îl face pe românul Identitarian excepțional este spiritul care ne animă idealul. Suntem vigilenți nu datorită a ceea ce suntem în prezent, ci pentru că devenim mai puternici de-a lungul mai multor generații, forjați pe nicovala timpului însuși.
De aceea contează mult credința deplină, valorile tale, ce traiectorie ai trasat în călătoria neamului tău, cum s-au încrustat ale tale fapte în stânca Istoriei.
Ține cont de forma și direcția sufletului tău în conexiune cu Dumnezeu și du mai departe Ethosul românesc!