Pe data de 27 martie 1918 s-a înfăptuit unirea Basarabiei cu România. A fost primul pas spre înfăptuirea României Mari din acel an de grație, 1918. În data de 27 martie 2021 s-au împlinit 103 ani de la acel mare eveniment istoric. Nu putem uita o sărbătoare atât de importantă, chiar dacă Basarabia a fost ruptă din trupul Țării mai târziu, iar drumul reunirii este anevoios.
Un grup de membri ai Comunității Identitare Mureș, alături de reprezentanți de la alte organizații naționaliste mureșene, dar și de studenți basarabeni aflați în Târgu-Mureș, au organizat un moment simbolic în cinstea acestei zile la bustul lui Grigore Vieru din Târgu-Mureș. Locul nu a fost ales întâmplător, Grigore Vieru reprezentând unul dintre marile simboluri ale naționalismului și unionismului românesc contemporan.
Cei prezenți au depus flori la bustul poetului, iar domnul Adrian Moisoiu, fost deputat în Parlamentul României în perioada 2000-2008, prezent la eveniment, a citit, în fața audienței, declarația sa rostită de la tribuna Parlamentului din 27 martie 2001, în urmă cu exact 20 de ani, prin care omagia ziua unirii Basarabiei cu România. Evenimentul s-a încheiat prin prezentarea unui banner inscripționat „Basarabia e România”.
Există mai multe legături între Târgu-Mureș și Basarabia: municipiile Târgu-Mureș și Chișinău sunt orașe înfrățite; la Chișinău există o bibliotecă cu numele „Tîrgu-Mureș”, la Târgu-Mureș există acest bust al poetului basarabean Grigore Vieru și mulți studenți, absolvenți și comercianți originari din Basarabia sunt în județul Mureș.
Unul dintre obiectivele Comunității Identitare este unificarea României şi a Republicii Moldova după modelul RFG/RDG în conformitate cu normele dreptului internaţional şi lichidarea consecinţelor „Pactului Ribbentrop-Molotov”.
Alătură-te și tu luptei Comunității Identitare pentru acest ideal național românesc!