Home / BLOG / Zorii omului de tip nou

Zorii omului de tip nou

…România a vândut tot. Ultimul „activ” nevândut este corpul uman. Prin această lege ne vând corpurile unor corporații străine. Dacă această lege „trece”, nu vom mai fi stăpâni pe corpul nostru…

Cu privirea luminoasă, cristalină, curată și desăvârșită, cu zâmbetul alb-strălucitor cu responsabilitate îngrijit la stomatolog, cu mâinile trandafirii spălate și dezinfectate după reguli sanitare de medicină chirurgicală, cu trupul întremat și hrănit după toate regulile impuse de nutriționistul vegan personal, senin – introspectiv și civic-progresist, îmbracat hippie-urban și pe trotinetă, omul de tip nou ne privește cu blândețe tolerantă, dar și cu intransigență corectă politic din spatele taburilor de oțel ale Poliției Militare și din spatele huidumelor cu Kalashnikov cu glonț pe țeavă și pistoale Beretta la șold, în armuri de kevlar și cu căști de metal. Ne privește tolerant, dar intransigent. Nu poate renunța la corectitudinea politică. Lumea nu pleacă din piață, se deschide foc de avertisment în aer. Lumea tot nu pleacă din piață, se deschide foc în plin. Piața se transforma într-un abator. Omul de tip nou, civic-progresist, privește scena senin, cu privirea luminoasă, cu zâmbetul corect îngrijit. Ia din buzunar flaconul de dezinfectant și se dezinfectează pe mâini. „Smartwatch-ul” de la mână piuie. Îi amintește că nu și-a luat vitaminele. Scoate din rucsac un termos cu apă mineralizată și cutiuța cu vitamine. Le înghite cu o guriță de apă. Nu prea multă că e rece, poate să răcească și să strănute. Nu vrea să strănute că trebuie să ajungă la bunica și dacă strănută, o poate infecta… Zgomotul infernal făcut de mitralierele grele de pe taburi completează în piață tabloul Dantesc al abatorului din ce în ce mai mare. În piață, lumea este sfârtecată. Omul de tip nou, civic-progresist, privește senin, luminos, cu zâmbetul alb strălucitor. Se mai dezinfectează o dată, doar a atins rucsacul când a luat vitaminele și trebuie să fie prevăzător. Trebuie să se protejeze pe el și pe cei din jur. Sănătatea celor din jur depinde de el. În piață deja sunt câteva sute de morți, poate peste o mie. Omul de tip nou pleacă. Trebuie să ajungă la bunica și să plimbe labradorul. Se întoarce cu spatele și pleacă. Privește zâmbitor și senin înaintea lui…

Au ars copii și adulți în spitale, iar omul de tip nou a privit senin, zâmbitor și vegan; au mai ars o dată copii și adulți în spitale, omul de tip nou a privit senin și vegan. La Sibiu, oamenii sunt legați de paturi și sedați atunci când au nevoie de oxigen, omul de tip nou privește senin, zâmbitor și vegan. La Târgu Mureș, oamenii sunt legați de paturi și li se dau sedative în loc de oxigen, omul de tip nou privește zâmbitor, senin și vegan. Sunt din ce în ce mai multe cazuri de efecte adverse la vaccinare, omul de tip nou este senin. Sunt cazuri în care oamenii morți de „covid” sunt îngropați fără să fie anunțată familia de momentul și locul unde sunt îngropați, omul de tip nou rămâne senin. Se pregătește o lege a vaccinării obligatorii fără a se stipula răspunderea producătorului pentru efectele adverse, omul de tip nou este senin și vegan. Se pregătește o lege conform căreia Poliția Militară va putea aresta, bate și împusca civilii care se vor opune vaccinării, omul de tip nou este senin, zâmbitor și prevăzător. „Sănătatea celor din jur depinde de mine. Trebuie să-i protejez. Poate nu ar arăta rău să luminăm primăria cu lumină roz!“

Primul alineat este tabloul la care se va ajunge dacă cele două legi, și anume legea vaccinării obligatorii și legea care lărgește atribuțiile poliției militare, vor trece de camera deputaților, respectiv de parlament. În ceea ce privește cel de-al doilea alineat, ei bine, suntem deja acolo. Suntem în această utopie sinistră unde oamenii ard în spitale, sunt uciși pur și simplu (a se vedea Sibiu, Tg. Mureș) și nu se întâmplă nimic. Dimpotrivă, un demnitar cu aspect de șobolan subnutrit și cu privire de imbecil teleghidat îi numește teroriști pe cei care îndrăznesc să ridice aceste probleme.

Observăm că cei care nu sunt pe placul domnului demnitar nu sunt chiar puțini. Și se organizează din ce în ce mai bine, la data de 07-03-2021 având loc un protest împotriva vaccinării obligatorii. Dacă, de regulă, la astfel de proteste erau câteva sute până în două – trei mii de oameni, ei bine, de data aceasta au fost aproximativ 17.000 de oameni. Bineînțeles că presa oficială nu a spus nimic sau cei care au spus, au zis că au fost aproximativ 1.000. Mincinoși. Au fost mult mai mulți, numărul real fiind undeva la aproximativ 17.000. Bineînțeles că nu au fost zeci de mii și sute de mii ca în Germania, Polonia, Franța, SUA, dar se preconizează că vor fi, următorul protest de acest gen fiind în 20 martie.

În șapte martie, protestul a avut loc în parcul IOR, în alveola din fața camerei deputaților. Evenimentul s-a desfășurat pașnic, fără niciun fel de provocări de nicio parte. Autoritățile spun că pentru 20.03 sunt în alertă. Mai bine ar fi în alertă pentru oamenii omorâți în spitale!

Ca idei de bază, s-au desprins următoarele: protestul nu a fost împotriva vaccinării în sine, ci împotriva legii vaccinării obligatorii. Deocamdată nu ne obligă nimeni, însă proiectul de lege care este în camera deputaților prevede vaccinarea obligatorie. Se preconizează 38 de vaccine care vor fi obligatorii la adulți, iar la copiii pana în 14 ani, aproximativ 28 de vaccine. Calendarul anual de vaccinare se va stabili de către ministrul sănătății, adică actul medical devine administrativ, ceea ce creează un precedent foarte periculos. Nici în URSSul comunist din anii ‘50 nu exista așa ceva. Se creează comisii județene care vor lua sistematic județele pe localități și municipiile pe cartiere și vor fi sesiuni de vaccinare din 3 în 3 luni, ca pe vite. 38 de vaccine despre care nu se știe nimic, despre care nimeni nu-ți va explica nimic și pe care vei fi obligat să ți le bagi în corp. Obligat! Erau vaccinuri obligatorii și în vremea lui Ceaseacu, dar erau pentru poliomielită, vărsat de vânt și încă vreo 3, și mai era obligatoriu tratamentul de sifilis și gonoree dacă le luai cumva… Dar ți se explica și știai de ce! Acum, nici ei nu știu ce sunt și ce vor fi. Te vor chema la o comisie și îți vor spune:
„A venit vaccinul numărul 14, trebuie să îl faci.”
„Dar ce este?”
„Lasă asta, tu trebuie să-l faci, e bine-așa, e obligatoriu.”

Prin această lege se instituie între 5.000 lei și 10.000 lei amendă pentru refuz și amenzile sunt repetitive cu fiecare comisie. La copii se merge până la decaderea din drepturile părintești și mutarea acestora în creșterea statului. Nu există nicăieri în lume așa ceva. Vor să o facă la noi experimental. Vor să ne transforme în cobaii Europei.

România a vândut tot. Ultimul „activ” nevândut este corpul uman. Prin această lege ne vând corpurile unor corporații străine. Dacă această lege „trece”, nu vom mai fi stăpâni pe corpul nostru.

Prin acest proiect de lege sunt încălcate Convenția de la Oviedo, Legea Pacientului și Constituția.

La protest au fost prezente următoarele entități/asociații: Medici pentru Consimțământ Informat, Federația Provita, Pro Decizii Informate, Neam Unit, Calea Neamului, Frăția Ortodoxă, Noua Dreaptă, Bucovina Profundă, AUR, Starea de Libertate.

Au luat cuvântul din punct de vedere medical doctor Anca Nițulescu, doctor Mircea Pușcașu, doctor Mihaela Secara, psiholog Aciu Adrian.

Pentru probleme de neconstituționalitate și a conflictului de legi, a conflictului de legi în spațiul european, încălcarea unor norme de etică medicală europeană au vorbit avocat Marina Alexandru, avocat Gheorghe Vela, avocat Dan Chitic. Au mai vorbit Mihai Tarnoveanu, de la Calea Neamului, Pompiliu Diplan și Răzvan Vanciu de la Starea de Libertate, Gabriela Calitescu de la NașuTV, Angela Negrota, George Stoian, Adriean Cacoveanu și Dumitru Balan.

Și pentru a fi siguri că toate cele de mai sus vor fi duse la îndeplinire fără crăcnire, iar populația se va supune, se pregătește o lege care să dea Poliției Militare atribuții contra populației civile, inclusiv dreptul de a împușca civili. Pentru cine este interesat, proiectul de lege este pe internet și vă rugăm să citiți articolul 17, în special 17 – litera e.

Omul de tip nou, civic-progresist, privește senin și limpede și ne zâmbește tolerant cu o dantură perfect îngrijită. Un sociopat…

– Bogdan Gabriel

omul de tip nou
Distribuie

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Comunitatea Identitara

Comunitatea Identitara