Expediție cu Farfurie Plină

EXPEDIȚIE CU FARFURIE PLINĂ 

În Noul Ev Mediu Întunecat, chiar și conceptul de cavalerism a fost degradat la un titlu acordat actorilor, jucătorilor profesioniști de jocuri, bufonilor de la curte și muzicienilor.

La fel ca toate lucrurile în această eră a declinului, ceva ce a fost cândva nobil este acum doar o marfă, un titlu onorofic gol, căruia îi lipsește chiar lucrul pe care se bazează cuvântul.

Onorific. “A conferi sau a transmite onoare”.

Știm că onoarea se obține doar prin acte de loialitate față de ideal, nu prin a fi un model de modă sau un pilot de mașini de curse.

Originile cavaleriei europene datează din secolul al IX-lea, când temutul cavaler era o protecție necesară pentru un sat sau un oraș, dar își aveau rădăcinile în hopliții greci și în eques-ul roman.

Cele mai popularizate instituții au fost acele ordine sfinte înființate în Evul Mediu, când membrii unui ordin jurau să respecte reguli, regulamente și obligații specifice în funcție de frăția lor particulară.

A deveni cavaler în epoca medievală însemna un proces riguros și uneori brutal, în mai multe etape, care începea de obicei în copilărie, ca paj.

Pajul slujea în gospodăria locului în care era repartizat să meargă și trăia, în esență, ca un țăran sau un servitor, indiferent de poziția familiei sale. Aceasta însemna să lucreze la cele mai neînsemnate sarcini aparent – în bucătărie, să facă comisioane și mesaje, să curețe proprietatea și așa mai departe.

Aceasta a predat lecția importantă a unei vieți de serviciu pe care viitorul cavaler nu o va lăsa niciodată în urmă.

La începutul adolescenței, pajul avea să fie promovat la poziția de scutier, de la cuvântul francez “ecuyer” sau “purtător de scut”.

Aici va începe cu adevărat educația sa cavalerească, deoarece va deveni ucenic sub îndrumarea unui cavaler propriu-zis, adesea alături de alți câțiva cavaleri de același rang.

El va învăța să vâneze, va fi instruit să citească și să scrie și, bineînțeles, să lupte.

Scutierul îl va servi pe cavaler și în bătălii reale, deși nu era încă considerat “pregătit de luptă”, și va vedea la fața locului stilul de viață la care aspira.

Un individ putea rămâne scutier pentru o perioadă lungă de timp, obținând titlul de cavaler doar atunci când se considera că și-a “câștigat pintenii”, adesea printr-un act specific de curaj sau de valoare – în unele cazuri, bărbații au rămas scutieri mult timp după ce au devenit ei înșiși luptători.

În acest Nou Ev Mediu Întunecat, un om de valoare ar trebui să caute întotdeauna să-și câștige pintenii – să se angajeze în acte de vitejie, curaj, bravură și valoare pentru ordinul, familia, frăția, prietenii săi.

Războiul nostru nu este întotdeauna literal și nici nu a fost pentru acei oameni la care ne uităm pentru a ne ghida.

Este adesea un război împotriva apatiei și a stării de rău a vremurilor în care ne aflăm.

Un război împotriva lipsei de sens și a zeilor falși ai acestor zile – idolii ridicați pentru a clasifica materialismul, lăcomia, plăcerea de dragul ei ca fiind cea mai înaltă realizare.

Este un război împotriva noastră înșine, eterna cruciadă, Marea Campanie… războiul împotriva propriilor noastre slăbiciuni, a propriilor noastre eșecuri și neajunsuri.

Ne câștigăm pintenii printr-o bătălie constantă și neîncetată purtată împotriva a ceea ce știm că este lipsit de inimă și fals, și prin dedicarea în căutarea Sfântului Graal.

Această căutare este cea a unei vieți drepte și a unei morți drepte, zilele dintre care sunt pline de acțiuni nobile și de întruchiparea chemării noastre superioare.

Fixează-ți privirea asupra acestei sarcini și trezește-te cu rugăciunea ca în această zi să ți se dea o nouă șansă de a-ți câștiga pintenii.

Fraților, vom câștiga acest război.