“Libertatea este periculoasă”
Comunismul eșuează înainte de a ajunge la definiția dorită. Dar capitalismul eșuează pentru că o depășește.
Liberalismul nu este diferit. Viziunea liberală, născută din dorința de a fi liber de pericolele tiraniei, este blestemată să moară din dorința de a fi liber de pericolele unei lumi netiranizate, o lume a haosului, a necunoscutului, a morții. În cadrul lumii cu adevărat libere, suntem liberi să fim periculoși, să comitem teroare.
Chiar și liberalii inițiali știau acest lucru, așa că, încă de la început, au desemnat astfel de acte de libertate ca fiind ilegale. Cu toate acestea, în timp, pe măsură ce lumea a devenit mai sigură, s-a dovedit că dorința noastră de siguranță nu poate fi niciodată pe deplin satisfăcută. Siguranța a permis slăbiciunii să supraviețuiască, iar cei slabi au cerut, bineînțeles, mai multă siguranță. Și astfel, standardul de siguranță a devenit mai ridicat, iar pragul de pericol a devenit mult mai mic.
Astfel, tirania este salutată ca un rău necesar, pentru a ne proteja de pericolele libertății. Libertatea este haos. Haosul este periculos.
Liberalismul caută siguranță față de elementele iliberale ale acestei lumi, dar în cele din urmă va căuta siguranță față de liberalismul însuși.
Mai întâi am cerut ca regii noștri să înceteze opresiunea, apoi vedem cum concetățenii noștri au continuat să ne oprime în absența lor. În panică, am cerut ca regii să se întoarcă, iar noi cerem să ne satisfacem dorința de libertate prin sclavie. Dar de data aceasta, nu libertatea față de ordinea tiranică era ceea ce căutam, ci libertatea față de haosul imprevizibil. Și pentru aceasta am fost dispuși să devenim sclavi.
Descendenții revoluționarilor care au luptat pentru libertate, egalitate și fraternitate vor căuta siguranța mai presus de orice.
În lumea nouă a sclavilor, înclinația noastră pentru pericol devine inamicul public numărul 1.
Tirania în numele “sănătății publice”, “siguranței publice”, devine noua Libertate. Aceasta a fost starea liberalismului din ultimele decenii. Și nu va face decât să se înrăutățească.
Într-o epocă în care amenințarea la adresa siguranței publice este pusă mai presus de libertatea personală, pericolul public devine singura modalitate de a depăși închisoarea personală. De ce? Înclinația pentru pericol reprezintă haosul.
În siguranță, în spațiile noastre sigure, totul este previzibil, ceea ce reprezintă însăși definiția ordinii și a uniformității. Dar pericolul. Pericolul este haos, este unic. Este imprevizibil și incontrolabil. Pericolul este eliberare. Eliberarea de liberalismul care caută siguranța mai presus de orice altceva. Dreptul de a fi în siguranță, poate fi învins doar prin acte de pericol.
În numele siguranței, intimitatea noastră, bunurile noastre materiale, corpurile noastre scapă din ce în ce mai mult de sub controlul nostru. Dar spiritul interior, care va fi ultima rezistență, între tiranie și libertate.
Într-o lume în care siguranța publică nu implică doar confortul fizic, ci și emoțional, ceea ce contează ca fiind periculos pentru sistem este comic de scăzut. Iar acest lucru este în sine este periculos și, prin urmare, cu atât mai avantajos pentru spiritele cu aplecare rebelă. Căci sistemul a devenit acum o coajă de ou: un mic pas în abis și sistemul se prăbușește. Babel nu a avut nevoie de intervenție divină pentru a cădea, ar fi căzut sub propria greutate… în cele din urmă.
Iar sistemul știe acest lucru. Altfel, de ce iau măsuri mari pentru a interzice operele de artă considerate nepotrivite? Pentru că sunt periculoase. Altfel, de ce iau mari măsuri pentru a șterge istoria considerată incomodă? Pentru că este periculoasă. De ce altfel iau mari măsuri pentru a dicta ce poți și ce nu poți spune? Pentru că este periculos. Ce poți și ce nu poți face? Pentru că în pericol stă libertatea, iar în libertate stă pericolul.
Când te exprimi. Când gândești pentru tine însuți. Când acționezi în mod autentic, onest, sincer, adevărat, trăiești periculos. Trăiești liber. Iar sistemul riscă să cadă.
Și sistemul va cădea.
Sistemul va cadea daca noi il facem sa cada…fie are poate face care ceva. Si acest articol e “ceva”.
Dar un sistem va fi intotdeauna inlocuit de un altul. Sa reusim sa il modelam pe acel “altul”.