Home / Actiuni / Prezenți la Marșul pentru Viață

Prezenți la Marșul pentru Viață

În data de 18 Martie 2023, membrii Asociației Comunitatea Identitară România au participat la ediția de anul acesta a Marșului pentru Viață de la Cluj-Napoca. Aceștia au fost prezenți cu drapele tricolore și ale organizației, pentru acest eveniment a fost realizat un banner cu mesajul: „Avortul e crimă! România are nevoie de copii”. În România au avut loc peste 22 de milioane de avorturi, iar rata acestora e dublă față de media europeană. O mulțime de părinți și medici fără Dumnezeu, corupți de idei materialiste, adepți ai unor scuze penibile și a justificării crimei, au ucis un număr enorm de copii nenăscuți, considerându-i a nu fi ființe umane. Practic, a fost avortată populația unei țări întregi, acesta fiind unul din principalii factori ce au dus la o criză demografică în România. În ritmul acesta românii vor deveni o minoritate în propria țară, urmând să fim înlocuiți de populații alogene de origine non-europeană.

Despre avort se poate dezbate mult, dar totul se rezumă până la urmă la uciderea unor copii nevinovați, ceea ce este un păcat în fața lui Dumnezeu și o crimă față de națiune. Un neam ce își ucide copiii nu are nici un viitor! Acești copii nenăscuți nu sunt protejați de nici o lege după legalizarea avortului în 1989. Faptul că nu sunt definiți ca ființe umane a dus la un genocid fără precedent, un genocid legal, ceea ce însă nu îl face cu nimic mai moral sau mai etic față de alte crime de amploare. Însă pentru această tragedie clasa politică nu se face vinovată doar prin legalizarea avortului, ci printr-o politică anti-familie dusă de peste 30 de ani, de către toate partidele. Nu există suport financiar suficient și nici alte avantaje semnificative oferite familiilor ce aleg să aibă copii. Tinerii nu mai sunt încurajați să se căsătorească și să-și întemeieze o familie, sistemul fiind preocupat de drepturile sodomiților și de introducerea „educației” sexuale în școli, lucruri ce nu contribuie la creșterea natalității, ci doar la degenerarea societății.

Marșul a fost organizat de Platforma Civică „Împreună” – filiala Cluj, alături de mai multe organizații creștine și patriotice din oraș. În perioada 1-31 martie se desfășoară „Luna pentru viață 2023” care va culmina cu Marșul pentru viață 2023, cu tema „Viitorul este pro-viață”, organizat sâmbătă, 25 martie, în mai multe localități din România și din Republica Moldova. În România, evenimentul ajunge anul acesta la cea de-a 13-a ediție națională. Manifestarea a debutat la ora 12.00, în fața Catedralei Mitropolitane din Piața Avram Iancu, unde Înaltpreasfințitul Părinte Andrei, mitropolitul Clujului Maramureșului și Sălajului, a citit o rugăciune de binecuvântare și le-a adresat celor prezenți un cuvânt de învățătură în cadrul căruia a subliniat că viața este un mare dar de la Dumnezeu pe care trebuie să-l prețuim. S-a pornit apoi în marș pe traseul Piața Avram Iancu – Bulevardul 21 Decembrie 1989 – Piața Unirii – Bulevardul Eroilor – Piața Avram Iancu.

Fiind o organizație creștin-ortodoxă, Comunitatea Identitară susține dreptul la viață pentru copiii născuți și nenăscuți. Din nefericire, avortul a ajuns ceva normal în societatea românească, un semn clar al decadenței spirituale și morale. Îi încurajăm pe toți tinerii români să își întemeieze o familie, să facă mulți copii și niciodată, oricât de greu ar fi, să nu apeleze la avort! Să ne întoarcem la Hristos, să fim tari în credință, căci așa cum El a învins moartea, putem și noi demonstra că viața va triumfa!

Distribuie

Check Also

Tinerii naționaliști din București au organizat ecologizarea Parcului Natural Văcărești

Pe data de 20 octombrie 2024, membrii Comunității Identitare au organizat o acțiune de ecologizare …

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Comunitatea Identitara

Comunitatea Identitara