Despre Imperiul Bizantin

Despre Imperiul Bizantin

Aniversările istorice pot fi ocazii oportune pentru a porni discuții despre subiecte importante pentru identitatea națională, care sunt prea frecvent uitate de memoria colectivă. Acum câțiva ani (2017) am celebrat 1300 de ani de la cea mai semnificativă victorie a Europei creștine din Evul Mediu: înfrângerea tentativei armatelor arabe de a cuceri orașul Constantinopol între anii 716-717, care ar fi accentuat răspândirea influențelor culturale, lingvistice și religioase musulmane, care ar fi dus la izlamizarea Europei, într-un timp când aceasta nu avea nicio entitate politică suficient de puternică pentru a rezista în fața unor invadatori de temut.

Anul 2021 marchează 1000 de ani de la cel de-al doilea apogeu al Imperiului Bizantin. După două secole de declin și supraviețuire, apariția dinastiei macedonene a permis imperiului să își consolideze poziția ca stat dominant în marea Mediteraneană de est. Aceasta și-a atins apogeul în timpul domniei lui Vasile al II-lea Bulgaroctonul (omorâtorul de bulgari), prin seria lui nemiloasa de campanii împotriva acestui regat, din care făcea parte și actualul teritoriu al României, în secolele IX-X.

Chiar dacă Imperiul Bizantin din această perioadă nu avea nici jumătate din teritoriul sau din bogăția pe care le avea în timpul lui Iustinian, cu cinci secole în urmă, era mult mai eficient din punct de vedere militar, diplomatic și cultural. Acest stat avea o cultură greacă și ortodoxă foarte pronunțată și e responsabil pentru expansiunea bisericii ortodoxe în aproape toată lumea slavilor, (cu excepția slovenilor, croaților, polonezilor, cehilor și a slovacilor, care erau influențați de vestul catolic). De asemenea, misionarii de origine bizantină au creat alfabetul chirilic care este până în prezent răspândit în Europa de est.

Vasile al II-lea a finalizat această renaștere, împingând hotarele imperiului până la Dunăre în vest, până în Georgia și Armenia în est și în Siria spre sud, recucerind teritoriile pierdute de lumea creștină cu patru secole în urmă. Acest succes e dovada că și o societate atacată din toate părțile poate supraviețui și există șanse de restaurare dacă populația și conducătorii știu să se adapteze la realitățile noi din jurul lor.

Așa un succes e mereu efemer, faptul că Vasile și-a lăsat imperiul fără un succesor clar, neavând copii, a determinat ca la tron să vină o serie de incompetenți care au periclitat din nou statul bizantin, ducând direct la înfrângerea dezastruoasa din 1071, de la Manzikert, în favoarea turcilor. Aceștia au putut cucerii părți critice al imperiului, alcătuind una din cauzele directe ale cruciadelor și, în timp, a dezastrului din 1204, când capitala imperială, Constantinopol, a ajuns cucerită și prădată de cruciați, lăsând imperiul slăbit, până la cucerirea sa finală din 1453.

Miriam Elisa PRISTERA