Lupta continuă! Timpul istoric și timpul individual

Scriem aceste rânduri în niște vremuri întunecate, vitrege față de interesul național, în niște timpuri când dușmanii și trădătorii asediază fără oprire cetatea românismului, când politicieni corupți distrug această națiune și pâmântul nostru strămoșesc, iar mercenarii din mass-media manipulează și otrăvesc cu imoralitate tineretul, când masele spălate pe creier se scaldă în hedonism și, în cel mai bun caz, rămân ignorante în fața destinului nostru național. Cu toate acestea, noi suntem lumina din întuneric! Ne cunoaștem bine crezul și misiunea, credem nelimitat în Dumnezeu și în biruința neamului românesc! Avem speranță că Ziua Victoriei va veni. Indiferent de greutățile întâmpinate, avem datoria să mergem înainte, să nu ne dăm niciodată bătuți! De vom fi înfrânți de o mie de ori, ne vom ridica de fiecare dată din nou, dar niciodată nu trebuie să dezertăm! Avem o datorie față de neam, nu numai față de frații noștri români ce sunt acum în viață, căci națiunea transcede timpul, dar și față de înaintașii noștri, de sfinții, martirii și eroii ce au luptat, au suferit și au murit pentru România și pentru dreapta credință, cei care sunt îngropați în acest pământ și al căror sânge s-a scurs în țărâna pe care pășim astăzi. Trebuie să urmăm exemplul lor și să cinstim mereu sacrificiul făcut de aceștia! Ne obligă la luptă și generațiile viitoare, cei ce nu s-au născut încă, dar care în deceniile, secolele și mileniile ce vor veni vor duce mai departe neamul nostru. Lor trebuie să le lăsăm un crez, o țară, un exemplu, o moștenire spirituală și culturală!

Trebuie să fim conștienți de un adevăr: acela că trăim într-o lume postbelică, în care, după al doilea război mondial, naționalismul sub forma sa pură (lipsit de influențe negative ce îl slăbesc) a fost demonizat, iar popoare întregi au fost programate să respingă un sentiment natural și un crez de care depinde nu numai supraviețuirea, dezvoltarea și prosperitatea lor, dar însăși viața familiei și a neamului. Adevărul e că toți naționaliștii europeni au pierdut războiul, nu numai Germania Național-Socialistă sau Italia Fascistă, despre care sistemul nici nu ne permite astăzi să vorbim liber, orice opinie în afara „versiunii oficiale” a istoriei putând să ducă la condamnări la închisoare. După înfrângerea lor, tot ce înseamnă naționalism autentic, revoluționar și liber a fost blamat pentru tot răul din lume, asociat cu emoțiile de cea mai joasă speță, cu oamenii cei mai inculți și înapoiați, cu dorința vicleană de a comite tot felul de orori. Nu o să menționăm aici și acum toate stereotipurile paralele cu realitatea după care suntem etichetați. Pentru cine are ochi să vadă și urechi să audă, acestea sunt minciuni evidente, însă trebuie să fim conștienți că va dura mult timp până când majoritatea oamenilor își vor schimba convingerile, vom explica mai amănunțit despre cum și când se va putea realiza asta. Cert este că mentalitatea colectivă nu e ceva ce se schimbă peste noapte, nici în câțiva ani, nici măcar într-o viață de om. Așadar, trebuie să fim conștienți că lupta în care ne-am angajat se duce pe viață, iar abaterea de la calea dreaptă, dezertarea, lenea, punerea scuzelor înaintea soluțiilor sau spiritul negativ (manifestat sub forma eternei nemulțumiri și a pesimismului) sunt greșeli capitale față de neam! Să nu ne îmbătăm cu iluzii deșarte și să ne așteptăm să vedem triumful naționalismului în România și în Europa în timpul vieții noastre. Acest lucru nu se va întâmpla! Abia copiii, nepoții sau poate chiar strănepoții noștri vor fi cei ce vor vedea Ziua Victoriei, după ani și ani de luptă, după sacrificiul câtorva generații. Se poate să ne înșelăm? Să dea bunul Dumnezeu să fie așa! Nu ținem a avea dreptate în asemenea circumstanțe, însă trebuie să luptăm cu gândul la această posibilitate, bazată pe situația reală în care ne aflăm!

Suntem idealiști, dar asta nu ne face utopici, naivi sau fanteziști! Luptăm pentru o cauză nobilă și ne raportăm la un crez sfânt, însă e absolut necesar să rămânem ancorați în realitate! Trebuie să renunțăm la a mai avea perspectiva timpului individual, a ceea ce poate fi realizat într-o viață de om, ci să adoptăm perspectiva timpului istoric, a flăcării unei misiuni predate mai departe din generație în generație! În istoria românilor, pornind cel puțin de la Școala Ardeleană și până dincolo de mijlocul sec. XX, am avut o continuitate a elitelor naționale. Indiferent de prigoanele și greutățile la care aceste elite au fost supuse, ele au mers înainte. Asta până la comunism, când sute de mii din cei mai buni oameni pe care îi avea națiunea au fost exterminați în închisori. Aceștia au murit ca martiri și noi avem datoria să-i cinstim, căci de acolo din ceruri, Sfinții Închisorilor se roagă pentru noi, iar rugăciunea lor e puternică. Puținii foști deținuți politici care mai trăiau după 1989, după căderea comunismului (în forma sa clasică), erau bătrâni, distruși fizic și psihic după ani de torturi și prigoane, dar spiritul lor era mai viu ca niciodată, așa că au transmis mai departe învățăturile lor tinerilor de atunci. Astăzi, la mai bine de 30 de ani de la revoluție, mișcarea naționalistă din România e dezbinată în zeci de grupuri mai mari sau mai mici, lipsind unitatea în principii și idei. Calitatea celor de acum e o umbră palidă în fața marilor înaintași, neputând vorbi în prezent de o elită naționalistă adevărată. Cu toate acestea, nu ne plângem de milă și nu ne dăm bătuți! Dacă există determinare și încredere în cauză, avem convingerea că nașterea unei noi elite e doar o chestiune de timp.

Mai devreme sau mai târziu, pentru a salva neamul de la pericolele ce îl amenință, ajungerea la putere e o necesitate. În momentul de față, prin reducere la absurd, dacă sistemul ne-ar servi pe tavă cârma țării, nu am fi la nivelul necesar și am eșua în a ne îndeplini misiunea. În lipsa unor oameni de elită nu ne putem aștepta la altceva. Drept urmare, e cazul să formăm un nucleu dur, radical, puternic fizic și spiritual, care să poată îndeplini visul atâtor generații: o Românie Naționalistă! Va dura până vom realiza acest obiectiv. Oare peste cât timp vom putea spune că avem o elită națională capabilă să preia puterea și să guverneze țara? În 15-20 de ani? În 30 de ani? Poate doar în 40 sau 50 de ani? Nu știm asta, nu putem prezice viitorul, dar putem să făurim un destin mai bun dacă luptăm pentru el și ne facem o virtute din răbdare.

Un lucru e cert acum: sistemul e puternic, foarte puternic. Să ne luptăm cu el în mod direct, cu speranța că vom învinge, ar fi o greșeală. De asemenea, nu se pot realiza prea multe pe cale politică în momentul de față. Dacă acum naționaliștii și-ar face un partid și ar candida la alegeri, rezultatele ar fi dezastruase. Presupunând că partidul ar fi suficient de puternic să intre în parlament (ceea ce ar însemna să dispunem de sume colosale de bani, de o mulțime de membri, de propria noastră mass-media la un nivel comparabil cu televiziunile și marile ziare, de relații puternice, de sponsori, de sedii, de autocare, etc.), cât ar rezista acolo până să fie sabotat de politicieni, de serviciile secrete, de trădători, de dușmanii din afară, de afaceriștii corupți și de jurnaliștii mercenari? Un partid naționalist autentic nu ar avea nicio șansă în vremurile acestea negre. O formațiune „naționalistă” moderată, ce riscă să cadă în conservatorism patetic, chiar dacă are șanse să ajungă la putere, va da greș, abătându-se de la principii și idealuri pentru a fi pe placul maselor. Cu crezul nostru nu se poate face niciun compromis, nu negociem adevărul! Iar calea politică, în momentul de față, cere mult prea multe compromisuri pentru a obține niște poziții în care cei ce ajung acolo se pierd pe drum și nu mai sunt aceiași care au pornit la luptă. Mai trebuie specificat clar că lupta politică cere sacrificii ce constau în bani mulți, timp și energie, iar la sfârșit, dacă nu vin rezultate, majoritatea oamenilor ce au depus efort vor sfârși demoralizați și cu greu vor mai putea fi convinși să se ridice din nou, poate deloc. Dacă în viitor putem câștiga mergând pe cale politică sau vom triumfa mergând pe alte căi, rămâne de văzut, dar întotdeauna lupta spirituală pe care trebuie să ne axăm, în primul rând, primează în fața politicului. Naționalismul nu este o ideologie politică, ci mult mai mult de atât. Nu trebuie să privim misiunea noastră prin sfera îngustă a politicului, nici să ne facem o prioritate din politică electorală și de partid. Asta ar însemna să fim sclavii unor mituri ce domină prezentul. Lupta noastră transcede aceste vremuri corupte, e dincolo de politică și trebuie să ne poarte pe culmi înalte.

Oricât de puternic e sistemul acum, acesta va intra în colaps la un moment dat, prăbușindu-se sub greutatea propriei degenerări. E greu de spus cu exactitate când se va întâmpla acest lucru și sub ce formă, dar foarte probabil, acest colaps nu va veni brusc, ci treptat, fiind ceva ce poate fi comparat în istorie cu căderea Imperiului Roman în apus. Deocamdată, masele sunt dependente de sistem. Acesta le oferă bani, hrană, siguranță, distracție și comfort. Când elitele corupte vor slăbi, acestea vor fi incapabile să ofere populației lucrurile elementare. Doar atunci majoritatea oamenilor pot fi convinși să se revolte contra lumii moderne, nu mai devreme! Cei mai mulți indivizi preferă iluzia libertății și firimiturile ce li se aruncă de către cei ce dețin puterea, să se rupă de stăpânii lor ar fi de neconceput pentru ei. Ar avea prea mult de pierdut și le e prea frică de sacrificiu, preferă să gândească alții în locul lor și să „aibă grijă de ei”. Aceștia sunt căzuți atât de mult încât dacă le arăți adevărul, cu dovezi și argumente solide, ei or să îl nege și îl vor respinge. Să nu credem în teoria trezirii maselor. Nu ne vor urma acum! De ce ar face-o? Nu avem nimic ce să le oferim din ceea ce doresc. Mulțimile îi urmează doar pe cei puternici. Noi trebuie să construim forță! Să devenim cât mai puternici, iar când sistemul va cădea, trebuie să intervenim. Majoritățile ni se vor alătura doar într-un context de criză (și nu ne referim aici la crize controlate ca cele de acum, ci la o adevărată situație haotică scăpată de sub control) și în momentul în care vor simți că proiectăm putere. Așadar, nu pe mase trebuie să ne bazăm, ci să-i găsim pe cei cu potențial să devină adevărați militanți naționaliști, să ne ocupăm de educarea și formarea lor. Chiar și un grup mic, de oameni puternici, ce trăiesc pentru cauză, adepți ai unei mentalități superioare, cu credință în Dumnezeu, militanți convinși și cu spirit de învingători vor putea strânge în jurul lor o mulțime de adepți atunci când contextul va fi potrivit. Odată ce vom proiecta forța necesară pentru a păși în mase, cu timpul vom putea să le schimbăm convingerile.

Un alt motiv ce ne face să abordăm perspectiva timpului istoric e calitatea slabă a multor oameni angajați în lupta naționalistă în prezent. Să ne referim acum doar la unii dintre „cei mai buni”. De-a lungul anilor, am cunoscut o mulțime de naționaliști și am văzut oameni care parcă erau implicați trup și suflet în acest război, ca după o vreme să dezerteze. Unii dădeau totul din ei timp de un an, doi, trei, cinci, alții luptau zece ani sau chiar mai mult, ca apoi, după atâta vreme, să se dea bătuți, să „își vadă de viața lor”, de parcă această cauză a noastră ar fi un joc din care cineva se poate retrage când vrea și cum vrea, de parcă putem alege ca viața personală să nu ne fie afectată deloc de actele anticreștine și antinaționale luate de dușmanii noștri. E de înțeles că unii oameni obosesc, dar nu există niciodată scuză pentru a dezerta de la calea neamului, de la lupta pentru mântuirea și apărarea propriei familii și națiuni. Credem, însă, că în foarte multe cazuri e vorba și de altceva, de o iluzie a „victoriei iminente”. Undeva în sinea lor, aceștia credeau că luptă câțiva ani, poate zece, douăzeci de ani și apoi vine marea victorie sau cel puțin că totul va merge pe o pantă ascendentă, că în acest timp se vor face progrese mari, care vor vesti triumful naționalismului în România și în Europa. Sperau poate, că dacă nu se schimbă nimic în țara noastră, să vină un val de succese naționaliste pe continent, iar pe acesta să ne ridicăm și noi, dar văzând că sacrifică timp, energie și bani, că sunt implicați și o arată prin fapte, însă nimic din toate acestea nu se întâmplă, rămâneau dezamăgiți și părăseau lupta. Aceștia s-au înecat într-o mlaștină a demoralizării, ajungând dominați de deznădejde. Puțini au fost cei care au reușit să se ridice din nou și din nou, să meargă înainte indiferent de greutăți, trecând proba timpului! Fiecare dintre noi trebuie să înțelegem că lupta aceasta se duce pe viață! Nu suntem politicieni să bifăm că am îndeplinit niște obiective, să ne terminăm mandatul și să ne pensionăm apoi. În această cruciadă sfântă nu există pauze lungi și vacanțe, spiritul militant presupunând o constanță în efort, credință tare și o voiță de fier. Nimic măreț nu se va realiza fără răbdare, fără a gândi cum să construim ceva durabil în timp istoric. Acest război nu e despre fiecare dintre noi ca indivizi, ci despre națiune, iar neamul transcede timpul! Nu putem fi ancorați la marile adevăruri naționale, la misticismul naționalist-creștin, nu putem avea o legătură spirituală puternică cu strămoșii noștri și cu generațiile viitoare, nu putem trăi adevărul și tradiția până nu învățăm să renunțăm la perspectiva timpului individual!

Să privim pentru o clipă în trecut: multă vreme, marele ideal național al românilor a fost unirea tuturor teritoriilor strămoșești într-un singur stat și refacerea vechii Dacii a lui Burebista. Chiar dacă acest lucru nu s-a realizat nici în timpul României Mari (când multe pământuri românești au rămas în afara țării), iar chiar și astăzi suntem cu gândul la unirea cu Republica Moldova și alte pământuri românești, aflate sub ocupație străină, putem afirma cu siguranță că momentul 1 Decembrie 1918 a fost o mare victorie în istoria noastră. Cine ar fi crezut că va apărea un context istoric când vor intra în criză atât Imperiul Rus, cât și Imperiul Austro-Ungar, iar Regatul României se va uni cu teritoriile aflate sub ocupația Vienei și Budapestei (Ardealul, Banatul, Crișana, Maramureșul și Bucovina), dar și cu Basarabia, aflată sub ocupație rusească din 1812? Cu ajutorul lui Dumnezeu nimic nu e imposibil! Nimic nu s-ar fi realizat dacă nu erau oameni care să lupte pentru acest ideal măreț de-a lungul istoriei! Oare s-ar mai fi realizat Marea Unire dacă nu ar fi fost o elită națională în Țara Românească și în Moldova, care să militeze pentru unificarea celor două principate și să-l facă pe Alexandru Ioan Cuza domnitor în ambele state, trecând peste voința marilor puteri? Sau dacă mii de soldați români nu ar fi luptat și nu și-ar fi dat viața în Războiul de Independență, despre ce unire se mai putea vorbi? Oare dacă nu erau eroi ca Horia, Cloșca și Crișan, mai supraviețuia românismul în Ardeal până în 1918? Avram Iancu și legiunile sale au luptat pentru drepturile și interesele românilor, Mihai Eminescu a militat mereu pentru întregirea țării, Badea Cârțan a dus în spate zecii de mii de cărți românești în Transilvania aflată sub ocupație, ținând aprinsă flacăra românismului în vremuri grele. Ca ei au fost mulți alții, o mulțime de sfinți, martiri, eroi și genii ce au luptat pentru neamul nostru, pentru dreapta credință și pentru adevăr, dar nu au mai prins Ziua Victoriei. Dacă nu era sacrificiul și efortul lor, dacă nu erau curajul și determinarea, dacă nu aveau voință și credință, dacă dezertau, unde eram astăzi? Căci pe ceea ce au construit ei, urmașii lor au clădit mai mult, iar misiunea a fost dusă la bun sfârșit! Dacă ar fi fost dominați de perspectiva timpului individual, fiecare generație nouă de naționaliști ar fi ajuns să pornească iar de la nimic!

A gândi în timp istoric e absolut necesar în aceste vremuri negre! Doar pentru că biruința poate fi departe nu înseamnă că nu avem un rol important de jucat în realizarea ei. Să luptăm cu gândul la victorie, dar să nu rămânem dezamăgiți, demoralizați și lipsiți de nădejde dacă aceasta nu vine în timpul vieții noastre. Avem o datorie și față de generațiile de naționaliști ce vin după noi! Nu le vom lăsa nimic?! Trebuie oare și ei să înceapă lupta asta de la zero și să se confrunte cu aceleași probleme de care am dat noi, dacă nu cu mai multe?! Nu! Dacă suntem oameni puternici, cu sufletul și cu mintea unde trebuie, nu vom permite așa ceva! Dar dacă ne înșelăm? Dacă victoria poate fi câștigată mai repede? Dacă o vom vedea în timpul vieții noastre? Sperăm să fie așa, fiindcă nu ne-ar deranja câtuși de puțin să nu avem dreptate în privința asta. Chiar și atunci, nu putem să ne aruncăm grăbiți în luptă, căci aceasta va dura mult. Nu trebuie să ne punem speranțe în politicieni, în partide, în conservatori, în tot felul de oameni calzi și moderați, doar pentru că mai spun, din când în când, ceva ce ne place să auzim. Nu trebuie să ne mulțumim cu jumătăți de măsură și să credem că vom triumfa făcând compromisuri prostești. Nici nu putem să ne pierdem răbdarea și să ne aruncăm în situații pentru care nu suntem pregătiți. Trebuie să ne alegem fiecare bătălie cu atenție. Sistemul ce domină acum țările europene va cădea inevitabil, iar când va slăbi, trebuie să fim pregătiți. Să ne concentrăm pe ceea ce trebuie să facem până atunci.

Am spus destule despre ce mentalitate trebuie să abordăm în timpurile ce le trăim, acum să vedem ce e de făcut în această situație. Totul pleacă de la credință! Credința în Dumnezeu e elementară pentru un nationalist. A ne declara ortodocși nu e suficient, ortodoxia trebuie trăită. Dacă vrem să avem starea spirituală necesară, speranță, voință și energie nelimitată, să începem prin a duce o viață creștină: să participăm la Sfânta Liturghie, să ne spovedim și să ne împărtășim cât mai des, să ținem post și să ne rugăm în fiecare zi, să apelăm la ajutorul divin, să renunțăm la vicii, să practicăm virtuțile creștine și să învingem răul din noi! Eroismul nostru va fi eroismul răbdării, iar răbdarea noastră va fi recompensată și va da roade pentru neam. În tot acest timp ne vom forma pe noi ca indivizi și ca grup, vom deveni mai puternici spiritual, fizic și psihic. Fiecare dintre noi trebuie să facă sport, chiar dacă nu la nivel profesionist. E foarte important să fim sănătoși și în formă fizică bună. Un om gras sau slab nu se poate impune în fața altora atunci când încearcă să îi convingă de o idee. Ne vom antrena în mod constant, căci sportul formează caractere și disciplină, totodată întărind voința. Ne vom concentra pe educația și formarea tineretului în spirit tradiționalist. Vom îmbina lecturarea cărților de învățătură naționalist-creștină cu militantismul, cu ieșitul în stradă pentru desfășurarea diferitor acțiuni necesare pentru cauză. Faptele vor fi discursul nostru și nu vom sta niciodată prea mult timp fără a săvărși fapte bune, ce ne vor pregăti pentru a fi obișnuiți cu o constanță în efort. Cum naționalismul este un crez, nu numai o ideologie, el va fi trăit de noi, făcând din acesta un stil de viață. Vom organiza acțiuni de muncă fizică pentru comunitate și pentru națiune, învingând orice urmă de lene, căci suntem niște soldați ai românismului ce detestăm comfortul și iubim tranșeea. Vom promova crezul nostru oriunde pășim și prin caracterul nostru îi vom convinge și pe alții să se alăture luptei. Spiritul de camaraderie și unitatea dintre noi vor fi cultivate în mod permanent! Să fim ca frații, iar când unul dintre noi are un necaz, ajutorul reciproc să ne fie lege!

Trebuie să lăsăm generației ce vine după noi niște baze solide: niște afaceri din care mișcarea poate fi susținută, un regulament, ordine și disciplină, un spirit de luptă, bunuri materiale care să le fie de folos, cărți scrise de noi, un exemplu și un spirit militant. Pe aceste baze, ei vor continua să ridice cetatea românismului și să clădească mai mult. Dacă acum mișcarea naționalistă nu e unită, iar boala dezbinării ne macină, vom face tot ce ne stă în putere pentru a promova unitatea. Avem credința că într-o bună zi, Dumnezeu ne va da un mare lider ce ne va uni, dar până atunci, noi vom fi cei care îi vom ascuți sabia. Vom fi mereu cu sufletul și cu mintea orientate spre misiunea ce trebuie dusă la capăt, conștienți că suntem angajați în asta pe viață. Am urmărit acum să recunoaștem o realitate cruntă și să vedem cum putem merge înainte în ciuda ei, în niciun caz să generăm pesimism și spirit negativ, acestea întunecând judecata și ucigând din start orice încercare de a trece la fapte. Să le călcăm în picioare! Noi credem în victorie și știm că aceasta va veni prin munca noastră! Indiferent ce greutăți vor fi, ne îndreptăm privirea spre icoană și ne rugăm lui Dumnezeu, rămânem uniți și puternici, trecem peste orice piedică și încercare de dezbinare! Lupta continuă!

Mihai Iancu