SuperBonus de cultură: Idei de organizare în „lumea modernă”

IDEI DE ORGANIZARE ÎN „LUMEA MODERNĂ”

 

Aceast articol este compus în interesul ştiinţei, cercetării și educaţiei.

Aceast articol este compus în spiritul și în sprijinul Legii 247/2011 ce a declarat ziua de 9 martie ca „Ziua deţinuţilor politici anticomunişti din perioada 1944-1989” și al Legii 127/2017 ce a instituit ziua de 14 mai ca „Ziua naţională de cinstire a martirilor din temniţele comuniste”. 

Testamentul inedit

“Valeriu Gafencu [n. 24 ianuarie 1921, Sângerei, azi Rep. Moldova – d. 18 februarie 1952, Târgu Ocna,  vezi și situl dedicat  https://valeriugafencu.ro/] presimțindu-și moartea și vorbind despre ziua trecerii sale la cele veșnice în februarie 1952 la Sanatoriul Târgu Ocna a întocmit împreună cu prietenul său de suferință Ioan Ianolide [n. 27 ianuarie 1919, comuna Dobrotești  – d. 5 februarie 1986, București, vezi și situl dedicat  https://ioanianolide.wordpress.com/ ] un Testament spiritual pentru mirenii sau laicatul ortodox, un fel de ”cin” după modelul călugăresc, dar pentru creștinii care trăiesc în lume. Documentul rămas ca o moștenire orală la camarazii din închisoare este de o valoare inestimabilă. Este primul document care atestă în realitate Testamentul spiritual al lui Valeriu Gafencu, supranumit din timpul vieții ca Sfântul Închisorilor. [supranumit astfel pentru prima dată și în scrieri de către juristul, eseistul, scriitorul, criticul literar și publicistul de origine evreiască, Nicolae Steinhardt, ce s-a convertit de bună voie la credința creștin-ortodoxă în timpul detenției sale în închisorile comuniste, mai târziu călugărindu-se și devenind „monahul la Mănăstirea Rohia”, fiind foarte impresionat de modul de trăire a credinței de către tinerii generației lui Valeriu Gafencu, întemnițați alături de el.]

Valeriu Gafencu – elev de liceu

Ioan Ianolide – elev de liceu

În anul 2010 Adina Georgiana Barbu editează pe un CD la Editura Sfântul Ierarh Nicolae disertația sa de la Facultatea de Teologie din București: „Valeriu Gafencu un sfânt al închisorilor comuniste” în care publică testamenul martirului de la Târgu Ocna. „În ultimele luni ale vieţii sale, Valeriu Gafencu a elaborat împreună cu Ioan Ianolide, planul unui „ordin” sau „cin” laic, numit al Servilor”. Acest testament spiritual devine o forma mentis pentru generații de sacrificați în pușcăriile comuniste, un îndrumar spiritual de supraviețuire în gulagul comunist și în viața civilă din perioada dictaturii. Valeriu Gafencu propune o trăire a mirenilor ortodocși în lume, un fel de oglindă spirituală după viața monahală, o formă de rezistență morală creștină în fața ateismului care este perfect actuală și astăzi în fața globalismului și consumerismului nivelator.

 

Dar să citim testamenul lui Valeriu Gafencu:

„Principii pentru o revitalizare a credinței creștine

1.Domnul Iisus Hristos ne-a lăsat sarcina străduinţei pentru înfăptuirea Împărăţiei Sale pe pământ. În primele secole ale erei creştine acesta era un obiectiv firesc, de la sine înţeles.

2. De-a lungul secolelor însă, omenirea a urmat un proces de încreştinare în formă dar de descreştinare în conţinut. În prezent, masele creştine se află într-un grav impas, în derută, iar perspectiva istorică a înfăptuirii reale a Împărăţiei lui Dumnezeu s-a îndepărtat mult de gândurile oamenilor. Deşi Biserica a evoluat sănătos din punct de vedere organizatoric şi are asigurată stabilitatea şi continuitatea instituţională, totuşi, începând de la aşa zisa Renaştere, s-a produs o slăbire continuă a legăturii dintre masele de creştini şi Biserică. Rolul Bisericii în îndrumrea vieţii publice a scăzut considerabil. Cu excepţia unor cazuri izolate, creştinii care au căpătat această calitate prin botez nu mai trăiesc viu valorile religioase, îşi reduc apartenența la Biserică la câteva ritualuri formale, sau manifestă o profundă indiferenţă faţă de credinţă, atunci când nu adoptă o atitudine de ostilitate deschisă împotriva ei. Foarte mulţi cad pradă îndoielilor, pasivităţii religioase, angajării excesive în viaţa materială, în detrimentul celor spirituale.

3. Continuarea acestei evoluţii ar putea pune în pericol întreaga spiritualitate creştină, în timp ce alte orientări, care nu se situează pe linia adevărului divin şi au un nivel valoric inferior, dezvoltă adevărate imperii religioase, iar ateismul tinde să cuprindă nu numai păturile de intelectuali cât şi marile mase populare. Nu putem accepta o asemenea perspectivă şi nu ne putem resemna, fiindcă Mântuitorul Hristos ne-a lăsat o Biserică pe care porţile iadului nu trebuie să o învingă şi ne-a dat îndemnul să luptăm pentru realizarea Împărăţiei lui Dumnezeu.

4. Pentru înfăptuirea acestei sarcini, ideal care s-a estompat în ultimele secole, este nevoie de o revitalizare a credinţei, de o redobândire a întregii demnităţi omeneşti evoluate şi o renaştere a spiritului activ, dinamic, în sufletele celor ce alcătuiesc Biserica.

Valeriu Gafencu –  fotografie de pe Diploma de Bacalaureat 1940

Diploma de Bacalaureat a lui Valeriu Gafencu

sursa AICI

5. Un astfel de reviriment trebuie să aibă loc în sânul păturilor largi de creştini şi să le cuprindă. Nu sunt suficiente stăduinţele clerului. Îndatoririle sacramentale ale preoţilor nu le lasă suficient timp şi energie pentru a interveni direct în problemele sociale, economice, ştiinţifice, artistice etc. Aceste sunt domenii în care orientarea creştină, spiritul creştin, trebuie să fie introduse de persoane cu calificarea de specialitate respectivă. Este necesar ca laicii care alcătuiesc Biserica luptătoare să dea expresie creştină tuturor sectoarelor particulare în care activează.

6. Această misiune ar putea reveni unui corp de mireni, unui „cin al servilor lui Hristos”, ordin laic de tip special, alcătuit din creştini cu trăire vie, care, în asemănare dar nu în identitate cu membrii ordinelor monahale, ar depune trei voturi (legăminte) ireversibile:

a) al ascultării de bună voie,
b) al sărăciei de bună voie,
c) al slujirii lui Hristos (în locul votului castităţii)

7. „Ordinul servilor” ar fi călăuzit de viziunea istorică a realizării Împărăţiei lui Dumnezeu şi şi-ar desfăşura activitatea în toate domeniile vieţii publice: educaţie, ştiinţă, filisofie, economie, organizare socială, literatură, arte, presă, justiţie etc., în care se simte nevoia imprimării unei orientări creştine.

8. Activitatea acestui corp laic s-ar desfăşura cu binecuvântarea şi sub îndrumarea şi controlul Bisericii, dar din punct de vedere organizatoric ar putea dispune de oarecare autonomie.

9. În vârtejul şi complexitatea vieţii publice, membrii servilor ar avea ca linie directoare de conduită „dreapta judecată”, dreapta măsură a tuturor lucrurilor şi faptelor, astfel încât neprihănirea lor să fie însoţită permanent de înţelepciune şi, în toate împrejurările, să urmeze firul de aur al unui echilibru prin care să înainteze treptat spre împlinirea istorică a Împărăţiei lui Dumnezeu, ferindu-se de excese care ar putea compromite seriozitatea şi împortanţa misiunii ce le revine.

10. Modelul de om nou, creştin adevărat, către care vor tinde servii lui Hristos, nu va fi numai acela, incomplet şi doar parţial valabil, de om bun, blajin, iertător, supus, smerit, răbdător, ci acela integral, după modelul Domnului Iisus Hristos, la care virtuţile pasive şi contemplative sunt însoţite de cele ale persoanei cutezătoare, puternice, active, realiste, drepte, chiar severe la nevoie, cu mare capacitate de afirmare şi cu conştiinţa răspunderii faţă de comorile spirituale încredinţate omenirii de Dumnezeu. Un astfel de om nu trebuie numai să se abţină de la a face răul, ci trebuie să urmărească a face binele în toate împrejurările vieţii sale.

11. Ordinul servilor ar lucra prin organisme specializate pe domenii de activitate. Aceste organisme, la rândul lor, ar exercita influenţă asupra maselor creştine şi a celor de încreştinat. Misionarismul servilor s-ar inspira din activitatea diaconilor, care la începuturile Bisericii se ocupau cu problemele materiale, economice, sociale ale comunităţii creştine.

12. Date fiind condiţiile actuale, ideea „ordinului servilor” ar putea să pară nerealizabilă pentru moment. În prezent, ea se află într-un prim stadiu, acela de a se face cunoscută, aşteptând împrejurările şi momentul când ar putea fi transpusă în viaţă. Deocamdată este necesar ca aceste gânduri să fie comunicate unor persoane şi cercuri ce ar putea pregăti terenul pentru realizarea sa într-un viitor probabil mai îndepărtat. De menţionat că întreaga activitate a ordinului servilor nu trebuie să aibă caracter ascuns, subversiv, ci trebuie să fie deschisă, publică şi legală, adică recunoscută de autorităţile bisericeşti şi de cele statale,”

Ioan Ianolide și Valeriu Gafencu

Sinteza Testamentului Gafencu-Ianolide

„Principalele caracteristici care se deosebesc de ordinele monahale sunt:

1. Trăirea în lume, fără a fi din lume.
2. Respectarea primelor două voturi monahale: ascultarea şi sărăcia de bunăvoie.
3. Înlocuirea celui de-al treilea vot, al castităţii, cu votul „servirii” sau slujirii lui Hristos. Trăirea în lume face deosebit de dificilă, uneori aproape imposibilă, păstrarea purităţii trupeşti şi sufleteşti.

Scopurile principale ale acestui ordin ar fi:

1. Activitatea de apostolat, de răspândire intensă a învăţăturii creştine.
2. Ridicarea membrilor ordinului şi a celor care se află în sfera sa de influenţă la o trăire creştină adevărată, în conţinut, nu în formă.
3. Conferirea unei expresii creştine tuturor activităţilor publice, obşteşti: sociale, culturale, medicale, economice, etc., prin membrii ordinului care fac parte din aceste corpuri profesionale.
4. Exercitarea unei acţiuni binefăcătoare, în sensul măririi independenţei Bisericii Ortodoxe faţă de Stat şi al restituirii tuturor bunurilor ecleziale, confiscate sau distruse de regimul comunist.
5. Reconstiuirea imaginii obişnuite cu privire la „tipul de creştin”, imagine în care acesta este socotit numai un om blând, milostiv, iertător, tolerant, supus, un fel de naiv, uşor de păcălit de oricine. Această imagine parţială ar trebui completată după cuvintele lui Iisus, cu calităţile de îndrăzneală întru Hristos: înţelepciune, dârzenie în apărarea credinţei şi, în condiţiile particulare ale epocii noastre, participarea la evenimentele istorice prin care planul lui Dumnezeu, „mersul lui Dumnezeu pe pământ” (Soloviov), se poate înfăptui. Înreaga activitate a ordinui s-ar desfăşura sub ascultarea şi îndrumarea Bisericii.”

Adina Georgiana Barbu consideră că „o asemenea reactualizare a proiectului lui Valeriu Gafencu şi Ioan Ianolide s-ar înscrie în acţiunea de revigorare a laicatului, la antrenarea cât mai multor credincioşi pentru buna stare şi dezvoltare a întregii Bisericii (Ecclesia), care cuprinde atât cinul preoţesc şi cel monahal, cât şi totalitatea enoriaşilor”.

Se ridică acum fireasca întrebare: când se vor împlini prevederile testamentare ale lui Valeriu Gafencu pentru înființarea ordinului mirenilor ortodocși români într-o societate în care materialismul, globalismul nivelator, ateismul și consumerismul revin cu alte metode, mult mai perfide, decât în întunecatul și obsedantul deceniu 50?“

Text de mai sus e preluat și rearanjat după un articol scris de Ionuț Țene cu titlul: “Testamentul social-spiritual al lui Valeriu Gafencu: un ordin al mirenilor ortodocși”, publicat pe situl NapocaNews.ro.

Vezi textul originar aici:

http://www.napocanews.ro/2016/02/testamentul-social-spiritual-al-lui-valeriu-gafencu-un-ordin-al-mirenilor-ortodocsi.html

Acest „Testament Gafencu-Ianolide” este verosimil. În cartea „Sfântul închisorilor” – mărturii despre Valeriu Gafencu adunate și adnotate de monahul Moise,  există un capitol pe o temă similară, denumit „Gânduri pentru o împreună lucrare spirituală”, ce cuprinde foarte multe idei asemănătoare cu acest „Testament” publicat de Adina Georgiana Barbu.

Gânduri pentru o împreună lucrare spirituală

“Deşi Valeriu a fost sufletul familiei spirituale de la Târgu-Ocna, ar fi totuşi greşit să credem că atmosfera de aici i se datorează exclusiv. Dumnezeu a rânduit în jurul lui multe suflete alese, fără de care această lucrare duhovnicească nu ar fi izbândit.

Frumuseţea şi particularitatea celor petrecute la Târgu-Ocna constă – dincolo de figurile excepționale care pot fi evocate individual – tocmai în aspectul acesta de comuniune, de împreună lucrare la care fiecare a adus după puteri – dar cel mai adesea peste puteri! – partea sa de jertfă. Pentru lumea noastră atât de absurd divizată, înainte de orice Târgu-Ocna este o lecție de viață creştină trăită în comuniune.

De altfel, gândul unei comunități creştine – pornit eventual de la experiența comunitară de la – l-a urmărit pe Valeriu în ultima Târgu-Ocna perioadă a vieții. Aşa cum am văzut, mai ales din capitolul anterior, conştiinţa păcatului şi lucrarea de pocăință nu l-au făcut să se cufunde ursuz în sine, uitând de ceilalți, ci, prin harul care s-a sălăşluit în suflet, a ajuns la o concepție creştină integrală, capabilă să înțeleagă foarte nuanțat rostul creştinismului în lumea de astăzi.

Astfel, a încercat să definească cu ajutorul principii temeiurile şi năzuințele unei comunități spirituale după modelul Târgu-Ocna. Scrise după eliberare de părintele Voicescu pe o carte confiscată cu ocazia arestării în 1959, aceste principii au ajuns prin grija Securității*, până la noi. Ele exprimă sintetic gândirea lui Valeriu, fiind temelii nemincinoase atât ale urcuşului duhovnicesc personal, dar, mai ales, ale oricărei împreună lucrări spirituale.

* Arhiva CNSAS, Fond Penal, Dosar 327, vol. 5, fila 4, cu titlul „Copie după instrucțiunile de activitate legionară – se putea altfel!? – elaborate de învinuitul Ianolide Ion difuzate în rândul legionarilor şi reconstituite în anul 1954 de învinuiții Voicescu Constantin şi Petrescu Vasile pe filele cărții Trilogii de Simion Mehedinți”. În realitate principiile au fost alcătuite de Valeriu Gafencu împreună cu Ioan Ianolide.

Ioan Ianolide, Elena Gafencu (mama lui Valeriu Gafencu) și Valeriu Gafencu, în colonia de muncă de la Galda de Jos, jud. Alba

Principii de viețuire creştină

Principiul dragostei: Supunem întru totul iubirea noastră iubirii lui Dumnezeu şi în ea ne iubim unii pe alţii.

Principiul cinstei sufleteşti: Recunoaştem adevărul şi poziția noastră față de el. Suntem nepărtinitori, recunoscând fiecăruia ce este al lui. Cunoscând toată uneltirea duhului rău, alegem cu înţelepciune lupta cinstită, în care şi cei ce cad sunt biruitori.

Principiul educației: Zi de zi mă lepăd tot mai mult de omul cel vechi ca să mă desăvârşesc în cel nou. Ne eu, ci Hristos trăieşte în mine.

Valeriu Gafencu împreună cu mama sa, Elena

Principiul rugăciunii: Însoțim întreaga noastră viață de rugăciune, singuri şi în comunitate. Rugăciunea este prima armă duhovnicească.

Principiul unității: Unde sunt trei sau oricâți ar fi, una suntem. Prin Hristos şi prin sfinții martiri creştini, a căror biruință o continuăm şi noi împotriva porților iadului, ca luptători ai poporului ales pentru împlinirea împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Un duşman dintre noi este mai periculos decât o mie din afară. Dragostea dintre noi este mai puternică decât orice ar putea să ne despartă.

Principiul ascultării: Supunem întru totul voia noastră superiorilor noştri, ascultători făcându-ne până la moarte. Unde sunt doi, unul ascultă. Ascultarea duce Biserica la biruință.

Ioan Ianolide și Valentina Gafencu, una dintre cele trei surori ale lui Valeriu Gafencu

Principiul libertății: În Hristos cunoaştem libertatea sufletească şi de acțiune neprihănită, plină de înţelepciune şi de îndrăzneală. Libertatea în adevăr respectă ascultarea, înfrumusețează unitatea, măreşte simțul răspunderii.

Principiul sfatului ecumenic: Fiecare stăruie în a descifra adevărul, dar toți avem o singură hotărâre luată în sfat ecumenic, în care avem un primus inter pares. Astfel împăcăm libertatea cu autoritatea, egalitatea cu ierarhia şi inovația cu tradiția, toate sub umbrirea Duhului Sfânt.

Principiul comunității: Unul întregeşte ceea ce lipseşte celuilalt, astfel ca nimănui să nu-i prisosească şi nimănui să nu-i lipsească. Forma ideală o ating cei ce dăruiesc totul, în smerenie. Încadrând astfel interesele particulare interesului general, tindem către o armonie universală.

Ioan Ianolide în diverse etape a le vieții

Principiul băii sufleteşti: În dragoste frățească ne mărturisim greşelile unii altora şi controlăm executarea hotărârilor luate. Prin Sfintele Taine şi prin această baie sufletească ne purificăm.

Principiul jertfei permanente: Muncim şi jertfim până la moarte, având în față bucuria mântuirii.

Principiul cunoaşterii: Cunoaştem tot ceea ce poate fi cunoscut şi stăpânim tot ceea ce poate fi stăpânit spre folosul, înălțarea şi mântuirea omului. Cercetăm totul ca din toate să alegem ce e bun.

Ioan Ianolide, fotografie de la nunta cu soția sa, Constanța, în 1965

Temeiurile unității creştine

În trupul lui Hristos una suntem. Prin filiația din Dumnezeu, prin naşterea din (nou) Dumnezeu, prin împărtăşirea Duhului Sfânt, prin legătura pe care o avem cu sfinții şi cu Biserica triumfătoare, prin tradiția creştină, prin conştiinţa de popor ales, prin conştiinţa de luptă, prin dragostea dintre noi, care e mai puternică decât orice ar putea să ne despartă. Suntem una prin autoritatea lui Dumnezeu şi prin libertatea care o supunem unii altora, pentru împlinirea aceluiaşi ideal. Unitatea noastră se împlineşte prin credința noastră în rugăciunea din Ghetsimani. Istoria lumii ne arată că numai prin unitate se poate realiza bunăstarea şi buna înţelegere.

A fi elită creştină

A fi elită creştină însemnează ca din dragoste pentru Dumnezeu să ucizi tot răul din tine şi să urăşti tot răul în afară de tine, iar din dragoste pentru oameni să porți crucea lui Hristos zi de zi şi să-ți pui viața pentru mântuirea lumii.

A fi elită creştină însemnează a cârmui corabia lumii spre Hristos, urmându-i Lui. Lumea văzând exemplul acestei vieți, să consimtă a-I urma lui Hristos.

Prin elita harică lumea se împacă cu Dumnezeu şi îşi găseşte pacea şi rezolvarea fericită a tuturor problemelor care o frământă.

Elita harică se impune prin exemplul bun în trăire şi prin consimțirea poporului. Exemplul rău în trăire o scoate şi din starea harică şi din consimțirea poporului.

Iubindu-L pe Hristos

Iubindu-L pe Hristos

Să urăşti, să nu poți suferi şi să fii ca mort pentru aur şi aur altora vei da.

Să urăşti, să nu poți suferi şi să fii ca mort şi ca o slugă pentru puterea de stăpânire şi ca o slugă credincioasă peste multe vei fi pus să stăpâneşti.

Să urăşti, să nu poți suferi şi să fii ca mort pentru orice gând care nu vine de la Părintele luminii şi altora lumină vei fi.

Să urăşti, să nu poți suferi şi să fii ca mort pentru orice simțământ care nu izvorăşte din inimă curată şi cu iubire divină vei fi înveşmântat.

Iubindu-L pe Hristos

Să urăşti, să nu poți suferi şi să fii ca mort pentru rădăcina răului din tine, din lume şi din văzduh şi vei fi om liber.

Iubeşte-L pe Hristos şi vei fi fericit!

Năzuim spre Înviere

Vrem să aducem neamul la Biserică pentru a ne împăca cu Dumnezeu.

Vrem să creăm o şcoală de educaţie şi cultură creştină pentru desăvârşirea omului, care să adune toate energiile creatoare omeneşti.

Vrem să formăm omul nou, născut din nou din Dumnezeu şi din strădania lui personală. Vrem să înfăptuim împărăția lui Dumnezeu pe pământ cu ajutorul Duhului Sfânt, luptând împotriva forțelor satanice.

Vrem să trăim într-o comunitate creştină care să dea unitate în diversitatea formelor vieții şi care să smulgă pe om din suferința morală şi fizică. Prin omul nou vrem să dăm expresie creştină, în conţinut şi formă, tuturor problemelor omeneşti din toate timpurile.“

(extras din cartea „Sfântul Închisorilor”, Alba Iulia 2007 , capitolul „Gânduri pentru o împreună lucrare spirituală” pag. 255)

 

PRIN IISUS VOM INVINGE

 

Text scris de ALEXANDRINA TEGLARIU VOINEA, ultimul capitol din cartea „Lacrima Prigoanei”.

Autoarea, ea însăși fost deținut politic al regimului comunist din România, scrie acest capitol sub amprenta greilor ani `90 de după Revoluția din Decembrie 1989 ce a răsturnat regimul comunist din România, pentru a cărei victorie tineretul și studențimea română și-a adus jertfa de sânge. Deși a resimțit și dezamăgirile ce au umbrit acestă realizare în anii ce au urmat, ea scrie cu încredere în noile generații, oferindu-și cu generozitate ideile rezultate din experiența și trăirile sale.

 

“De zeci de ani, tineretul și în special studențimea,  generație după generație, şi-au adus contribuția în lupta noastră împotriva comunismului, pentru făurirea României creştine la baza căreia să stea virtuțile strămoşeşti ale neamului.

Institutele de învățământ superior au purtat făclia desăvârşirii intelectuale şi morale a studențimii peste timp.

La universitatea din Cluj, refugiată apoi la Sibiu, acest spirit profund creştin s-a oglindit chiar în cursul unor profesori.

Scopul nu era numai dobândirea cunoştinţelor profesionale şi de formare a oamenilor de cultură, dar mai ales de modelare a caracterului şi insuflarea dragostei de țară.

Profesorul Marin Ştefănescu îşi desfăşura cu dezinvoltură cursul său intitulat “Filosofia în lumina creştinismului”. Făcea o paralelă între fiecare sistem filosofic şi creştinism şi demonstra superioritatea celui din urmă. Stabilea o legătură între religie şi filosofie, arătând că acestea nu se exclud, ci se completează. Pentru orientarea unui tânăr, acest curs era necesar.

Profesorul Ion Lupaş îşi încheia fiecare curs mărturisindu-ne credința lui profundă din care reieşea dragostea de țară şi cultul pentru faptele de vitejie ale strămoşilor.

Studenții din centrul studențesc “Petru Maior” s-au organizat în diferite cercuri (ştiinţifice, literare, estetice, religioase). Aici s-au înființat două asociații religioase: F.O.R.S. (Frăţia Ortodoxă Română Studențească) şi A.S.T.R.U. (Asociația Studențească Transilvană a Românilor Uniți).

F.O.R.S. şi A.S.T.R.U. au deschis calea desăvârşirii morale și integrarea studenților în spiritualitatea creştină.

La întruniri se dezbătea o paletă largă de probleme. F.O.R.S.-ul era condus de duhovnicul universității, blândul părinte Bunea, care alcătuia o tematică variată urmărind ca prin referatele prezentate să iasă la lumină adevărata credință şi drumul spre perfecțiune.

Prin discuțiile purtate, se ajungea la o coeziune între toţi, la o gândire îndreptată spre acelaşi scop. Se înjgheba un duh creştin colectiv care te îndrepta spre renunțare de sine şi dăruire totală.

Învățai să nu te preocupe goana după bunuri materiale, râvnind cu toată puterea să ajungi în imperiul spiritului.

Această atmosferă îți dădea tăria să lupți cu tine însuți spre desăvârşire şi forță, să nu te lași bătut oricâte greutăți și suferințe ai întâmpina, constituind o adevărată şcoală (…).

Uneori lua parte la aceste întâlniri ale noastre Preasfințitul Bălan, mitropolitul Ardealului.

IPS Nicolae Bălan (1882-1955), Mitropolitul creștin-ortodox al Ardealului (1920-1955) 

În această bucurie sufletească oferită de F.O.R.S. şi A.S.T.R.U. au mai fost două personalități care au călăuzit drumul studențimii spre înălțare şi jertfă: Părintele Arsenie şi Presfințitul Suciu.

Presfințitul Suciu era un om scund, slab, cu o figură de ascet. Predicile sale te ridicau în sfere înalte şi te emoționau. Vocea lui profundă era ca o poruncă dată sufletului.

Ioan Suciu (1907-1953), Episcopul greco-catolic auxiliar al Oradei (1940-1947) 

Episcopia greco-catolică din Oradea avea în proprietate stațiunea “Stâna de Vale”. Aici erau primite vara serii de studenți. În acest colț minunat de țară, studenții se apropiau şi mai mult de Dumnezeu, iar codrul îi transporta în trecutul de vitejie și jertfă al neamului.

Părintele Arsenie era călugăr la Mânăstirea Sâmbăta. Un om înalt, cu privirea pătrunzătoare şi cu o sensibilitate cu totul deosebită. La mânăstire se aduna foarte multă lume. Predicile lui erau ascultate cu evlavie şi interes. Avea darul de a citi în sufletele oamenilor. Uneori îi răspundea pelerinului la problemele care îl frământau, fără să-l întrebe de ce a venit. Avea influență asupra oamenilor şi o forță spirituală rar întâlnite, pusă în slujba binelui. Aici era locul spre care se îndreptau studenții ortodocşi.

părintele Arsenie Boca (1910-1989)

Ca să-i poată găzdui pe o perioadă mai lungă şi să le vorbească numai lor, Părintele Arsenie a devenit economul mănăstirii şi a iniţiat o tabără studențească. S-a făcut un lac. Săpăturile le-au efectuat studenții. În perioada aceasta, Părintele Arsenie stătea de vorbă cu fiecare în parte şi cu toți împreună. Studenții şi-au lămurit problemele care îi  frământau.

În mijlocul naturii, la poalele munților Făgăraş, între glie şi cer, teluric şi divin, astfel au ajuns cu toții la acel duh creştin colectiv ce i-a purtat până la sfârşitul vieții, fără să renunțe la luptă, neținând seama de greutățile prin care trec.

Mă îndrept cu gândul la voi, studenții de azi, şi mă aplec adânc în fața jertfei voastre, în lupta pentru înlăturarea comunismului. Vouă nu v-a arătat nimeni adevărata cale. Ați bâjbâit singuri prin întuneric. V-ați zbătut până ați descoperit adevărul şi n-ați mai putut suporta minciuna. E meritul vostru. Ați făcut revoluția alături de tot tineretul țării. Ați învins.

Forțele răului au întinat jertfa voastră şi visul nu vi s-a împlinit. Cu tenacitate v-ați continuat lupta, dar ați fost înfrânţi. Au urmat umilinţele, bătăile şi schingiuirile – multă suferință. Ați fost învinşi nu fiindcă ați suferit şi nu v-ați realizat visul, ci fiindcă unii dintre voi v-ați descumpănit.  V-ați întrebat dacă merită să mai lupți. Unii au abandonat lupta, îndreptându-se spre alte meleaguri, nu în ideea de a contribui de acolo la realizarea idealului vostru, ci pentru a-şi face o viață mai îmbelşugată şi pentru a se realiza profesional. Dintre cei rămaşi acasă, la fel mulţi s-au oprit din mersul lor, pentru a continua să trăiască ca înainte de revoluție, numai pentru ei.

Nimeni nu vă condamnă pentru aceasta. Mediul marxist în care v-ați dezvoltat nu putea să vă dea forța de a merge înainte. Ea se găseşte numai în credință.

N-ați putut depăşi decepția și tot elanul şi dragostea de țară, pe care sunt sigură ca o aveți şi arde ca un jăratec în inimile voastre, s-a spulberat.

Care este cauza? N-a existat coeziunea pe care ți-o dă duhul creştin colectiv.

Vă lipseşte!

Trebuie să lucrați cu migală asupra sufletului vostru şi să încercaţi şi voi să alcătuiți o asociație religioasă în universitate, care să fie un modelator de suflete, care să formeze caractere tari în spirit creştin, care să vă apropie de Dumnezeu şi să vă dea puterea să nu vă opriți din mers când e vorba de viitorul țării. După mine, individual e greu să ajungi la asemenea performanță. Numai în comun e posibilă această realizare.

Nu te simți singur niciodată şi cei din preajmă te ajută să te ridici din micile căderi şi îți înlătură ezitările.

Tot împreună, încrezători în forța noastră şi în destinul neamului, cu credința în Dumnezeu, sigur veți birui şi veți reuşi să clădiți o țară ca în poveşti. E datoria voastră să desăvârşiţi ce ați dobândit.

Urmaşii vă vor binecuvânta!“

(extras din cartea „Lacrima Prigoanei”, Editura Sânziana, București 2009, capitolul „Prin Iisus vom învinge”. pag. 190)

ExtraBonus: Sfaturile de „oțel” ale doamnei ASPAZIA OȚEL-PETRESCU

Doamna Aspazia Oțel-Petrescu (1923-2018) – vezi detalii biografice AICI, deținut politic timp de 14 ani, între anii 1948-1962, în timpul cel mai opresiv al regimului comunist din România, dar supraviețuitor al acestei crunte perioade, oferă câteva sfaturi noilor generații din propria sa experiență de rezistență și biruință, în cadrul câtorva interviuri.

„Fiecare generație își are chemarea ei. Generația noastră a fost chemată pentru închisori. Cred că generația care ne urmează nouă va trebui să facă rodnică jertfa noastră din închisori. Pe cât va fi posibil, fiindcă, în primul rând, generația către care ziceți să mă adresez va fi mai încercată decât noi.  Capcanele, să le numesc așa, sunt multiple și mult mai perfide și e mult mai greu de făcut față la ele. Noi am avut în față una și bună: trebuia să rezistăm ateizării, apostaziei comuniste, atât și nimic mai mult.

Acum apostaziile sunt multiple, sunt mai cuprinzătoare, sunt mai perfide, sunt mai greu de depistat– și lupta va fi, sigur, foarte dificilă din punctul ăsta de vedere. Ca sfat așa, ca experiență, scos din experiență, stâlpul care te face într-adevăr să nu greșești este Mântuitorul, este Iisus Hristos. (…) Ca să nu greșești în tumultul ăsta de idei și de manipulări, ca să le spunem pe nume, trebuie să te referi întotdeauna la același stâlp, la același exemplu. Noi știm că Mântuitorul este Calea, Adevărul și Viața. Ca atare, ori de câte ori ești pus într-o situație în care nu știi încotro să o iei, întrebarea pe care trebuie să ți-o pui este: unde m-ar fi sfătuit Mântuitorul să merg? Sau unde m-ar fi condus Mântuitorul sau, mai clar, ce ar fi zis Mântuitorul într-o asemenea împrejurare? (…)

Iisus a spus: “Cere și ți se va da, caută și vei afla.” Vei știi, dacă vrei să știi, vei cunoaște, dacă vei vrea. În ajutorul acestei cunoașteri este rugăciunea, arma cea mai puternică, rugăciunea. Rugăciunea cu cuvintele ei, pe de o parte. Pe de altă parte, rugăciunea cu îndrăznelile personale și cu aspirațiile personale, deci cu cuvintele personale. Deci rugăciunea pe cele două planuri: pe cel pe care deja îl primești prin cuvintele care s-au mai spus și care au o valoare nemaipomenită.

Noi, în închisoare, ne-am dat seama ce valoare extraordinară are cuvântul unei rugăciuni. Că la un moment dat poți să spui că rugăciunile au fost rostite cu mentalitățile din vechime, cu problemele de atunci, cuvintele sunt cuvinte de atunci, vin de departe, noi suntem altceva. Nu e adevărat. În cuvinte este depozitată toată experiența de credință și de rugăciune a omului, de la începutul lui și până acum. Într-un cuvânt, este un depozit de spiritualitate nemaipomenită. (…)

În rugăciune regăseam rugăciunea altuia, care a fost poate în aceeași împrejurare ca și mine, un altul care sigur s-a rugat cu aceleași cuvinte, care a reușit prin acel cuvânt să înnoade firul dintre mine și divinitate. Deci, eu sunt pe același fir cu el, deci cuvântul acesta, cuvântul acestei rugăciuni și numai al acestei rugăciuni mă pune pe mine pe un fir care mă conduce către Părintele meu veșnic.

Sfatul meu este ca fiecare dintre cei care vor să fie luptători în oastea lui Hristos, pentru că așa se pune problema de acum, tot creștinul va trebui să fie un ostaș, tot creștinul va fi obligat să fie un luptător, nu va mai fi lăsat în contemplare, în “dolce far niente”, va trebui într-adevăr să-și mărturisească cu foarte multă hotărâre și cu foarte mult curaj opțiunea. Fiecare ostaș al lui Hristos e bine să-și aleagă două, trei rugăciuni, câte vrea, în sfârșit din acelea scurte și foarte cuprinzătoare, pe care să le aibă cu sine la vreme de nevoie. Pe care să le știe întotdeauna, pe care să nu le uite niciodată. Noi, ortodocșii avem una și bună, o știm toți, este rugăciunea isihastă, “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine păcătosul…”. Și este la fel de puternică și rugăciunea către Maica Domnului spusă tot așa, în duh isihast: “Sfântă Fecioară, miluiește-mă pe mine, păcătoasa!”, alături de “Doamne Iisuse Hristoase, milostiv fii mie, păcătoasei!”. Un bun creștin trebuie să fie înarmat cu acele rugăciuni care îl pun, repede, repede în contact cu divinitatea, acele rugăciuni care au capacitatea să îi ridice imediat sufletul către cer…” (Doamna Aspazia Oțel Petrescu – “Cu Iisus în celulă”, interviu realizat de Danion Vasile)

„Să nu-i plângem pe prietenii lui Iisus, pe martiri și pe eroi. Ei sunt zestrea de speranță a neamului nostru binecredincios dar constrâns să parcurgă preț de jumătate de veac deșertul celui mai absolut ateism. Să ne rugăm pentru binemeritata odihnă a tuturor victimelor acestui iad și mai ales să nu-i uităm niciodată, să ne căznim să le urmăm exemplul.” (Aspazia Oțel Petrescu – Discurs la Hramul Bisericuţei Naşterea Maicii Domnului Mislea 1997)

„Satana își face de cap, își face absolut de cap. Cel care trebuie acum apărat nu mai este numai neamul, este Însuși Domnul nostru Iisus Hristos. Neamurile nu pot trăi decât prin Domnul nostru Iisus Hristos. Ce face diavolul? Vrea să-l distrugă. Deci lupta noastră este lupta creștinismului”. (ASPAZIA OȚEL-PETRESCU)

*********

Dacă apreciezi că și alte persoane merită să vizioneze aceste informații, preia și postează linkul articolului pe paginile tale de pe rețelele de socializare, trimite-le direct linkul sau descarcă, printează și distribuie colegilor, prietenilor, cunoscuților, străinilor anunțul  „SuperBonus de cultură: IDEI DE ORGANIZARE” atașat aici:

AFIS SuperBonus de cultura IDEI DE ORGANIZARE

*********

Inițiativa „SuperBonus de cultură” va continua în viitor să ofere informații consistente și despre alte subiecte de interes pentru completarea culturii generale, dezvoltării personale sau profesionale și a conștiinței naționale.

Abonează-te la notificările acestui site accesând butonul clopoțel și vei fi înștiințat de fiecare dată când vor fi postate viitoarele „SuperBonusuri de cultură”!

Distribuie! Culturalizează-i și pe alții! Dacă apreciezi că și alte persoane merită să afle aceste informații, preia și postează linkul articolului pe paginile tale de pe rețelele de socializare, trimite-le direct linkul sau descarcă, printează și distribuie colegilor, prietenilor, cunoscuților, străinilor, documentele atașate la fiecare ediție.

Contribuie la inițiativa „SuperBonus de cultură”! Dacă ai propuneri cu alte teme pe care le consideri de interes  pentru cultura generală, dezvoltarea personală sau profesională și conștiința națională a actualelor generații, dacă deții documente inedite, arhivă foto-video sau documentare video favorite,  scrie-ne sugestia printr-un email la adresa info@comunitateaidentitara.com  și vom analiza propunerea ta.

********

VIDEO DESPRE VALERIU GAFENCU