În data de 15 Mai 2023, o delegație a Asociației Comunitatea Identitară – România s-a deplasat în Basarabia pentru o nouă donație de carte. De data aceasta am transportat peste 500 de volume și le-am dus la biblioteca publică din comuna Bubuieci, în apropiere de Chișinău. Am fost primiți de către bibliotecara satului, care s-a bucurat de cărțile primite. Acestea vor fi de folos miilor de copii, tineri și adulți care frecventează instituția culturală, contribuind la reînvierea culturii și identității românești pe acest vechi pământ strămoșesc. Printre sutele de cărți donate se numără: manuale școlare (ce urmează a ajunge în bibliotecile școlilor), cărți de literatură, volume de poezii, lucrări de istorie și geografie, memorialistică din închisorile comuniste, cărți de învățătură creștină, etc.
Acțiunea a fost desfășurată împreună cu Liga Studenților din Basarabia, o asociație studențească naționalistă, ce duce o luptă unionistă și pro-românească în Republica Moldova. Mulțumim pe această cale camarazilor noștri basarabeni care au ajutat la identificarea acestei instituții culturale unde era nevoie de carte românească. Totodată aducem mulțumiri tuturor camarazilor, simpatizanților și prietenilor noștri care ne-au ajutat cu donații de carte sau fonduri pentru achiziționarea acestora, dar în mod special Asociatei Calea Neamului și președintelui acesteia, Mihai Tîrnoveanu, care ne-a ajutat cu un număr semnificativ de volume. Efortul depus înseamnă mult pentru educația românească a tineretului basarabean, pentru reînvierea românismului între Prut și Nistru, iar pe termen lung e o cărămidă pusă la obținerea reunificării Basarabiei cu România.
Toți cei ce vor să dea o mână de ajutor în viitor și să doneze cărți pentru Basarabia, ne pot contacta la info@comunitateaidentitara.com.
De ce este importantă aprovizionarea instituțiilor de învățământ și de cultură din Republica Moldova cu cărți în limba română? La prima vedere, vorbim de un stat care are ca limbă oficială limba română și unde învățământul se face în această limbă.
Însă, după 46 de ani de ocupație rusească, sub URSS (dar fără a uita nici de ocupația țaristă dintre 1812 și 1917), după un lung proces de rusificare, deznaționalizare și distrugere a culturii românești, marea majoritate a cărților din mediul rural sunt în grafie chirilică, în așa zisa „limbă moldovenească”, o invenție stalinistă paralelă cu realitatea. Pentru a învăța corect limba și literatura română, pentru a își cunoaște cu adevărat identitatea, istoria și cultura, copiii și tinerii din Basarabia trebuie să aibă acces la o mulțime de cărți românești în grafie latină. Acestea sunt foarte puține în multe sate sau orașe mici.
Deși au trecut mai bine de 30 de ani de la destrămarea Uniunii Sovietice și obținerea independenței Republicii Moldova, în cel de al doilea stat românesc procesul de renaștere a identității naționale este încă în desfășurare. Faptul că Moldova e cea mai săracă țară din Europa e un alt aspect ce îngreunează acest proces. Multe școli nu au fonduri să achiziționeze cărțile necesare pentru educația elevilor. Însă putem interveni fiecare dintre noi în sprijinul lor!
Pe viitor, cu ajutorul lui Dumnezeu, ne propunem să ducem mult mai multe cărți dincolo de Prut, dar și în cadrul comunităților românești din jurul granițelor sau din diasporă, pe măsură ce construim legături cu românii de acolo. Acesta a fost un nou capitol din Proiectul „Badea Cârțan”, în onoarea lui Gheorghe Cârțan. Badea Cârţan (n. 24 ianuarie 1849, Cârţişoara, judeţul Sibiu – d. 7 august 1911) a fost un țăran român autodidact care a luptat pentru independența românilor din Transilvania și pentru Unire, distribuind cărți românești aduse clandestin din România, la sate. De unul singur a trecut munții și a adus în Ardeal peste 200.000 de volume din România, contribuind masiv la păstrarea și cultivarea identității românești. Pentru noi e o onoare să urmăm exemplul acestui mare român.
Citește și:
Cinstind Basarabia și Bucovina
Un adevăr este etern: Basarabia Pământ Românesc!
Proiectul Badea Cârțan – Donație de carte în Basarabia
Unirea Basarabiei cu România sărbătorită de filialele Comunității Identitare
Comunitatea Identitară Mureș a sărbătorit Ziua Unirii Basarabiei cu România