Home / Actiuni / Cluj-Napoca: prezenți la Marșul Românilor ediția a II-a

Cluj-Napoca: prezenți la Marșul Românilor ediția a II-a

Pe data de 28 August 2022, militanții Comunității Identitare din Cluj-Napoca, au participat la a doua ediție a Marșului Românilor. Manifestarea a fost una de comemorare a Dictatului de la Viena, a victimelor masacrelor hortiste și a refugiaților nevoiți să-și părăsească pământul și casele în fața ocupației ungurești. Evenimentul a avut ca scop și apărarea suveranității și unității României, precum și opoziția față de orice formă de antiromânism și separatism. Marșul a fost organizat de Asociația Calea Neamului, participând și reprezentanți ai Frăției Ortodoxe și ai Societății Cultural-Patriotice Avram Iancu.

Tinerii tradiționaliști de la Comunitatea Identitară au realizat un banner tricolor cu mesajul: „Noi suntem români, aici pe veci stăpâni”, afirmând încă odată adevărul etern că Ardealul a fost, este și va fi mereu pământ românesc! Nu ne uităm sfinții, eroii și martirii, nu dăm uitării suferințele prin care au trecut înaintașii noștri, suntem mereu cu gândul la sângele vărsat pentru ca Transilvania să facă astăzi parte din România! Nu vom tolera nici un sentiment anti-românesc și nu vom permite nimănui să aspire la orice formă de separatism prin care țara noastră să fie iar ciuntită.

Marșul a pornit de la Biserica Ortodoxă din Deal, cu hramul „Sfânta Treime”, cea mai veche biserică românească din Cluj. A început după Sfânta Liturghie cu un parastas în memoria victimelor ocupației ungurești a Ardealului din anii 1940-1944. Participanții s-au deplasat apoi la mai multe monumente românești din Cluj, unde au fost depuse coroane de flori și intonate cântece patriotice. Prima oprire a fost la Monumentul lui Horea, Cloșca și Crișan, apoi la Monumentul Rezistenței Anticomuniste, la Statuia lui Mihai Viteazul și la Statuia lui Avram Iancu, în fața Catedralei Ortodoxe, unde s-a încheiat evenimentul. Pe parcursul traseului, în fața coloanei, au fost purtate 10 cruci mari, în memoria celor uciși de către armata maghiară în masacrele anti-românești din timpul ocupației.

La sfârșit au ținut discursuri: Mihai Tîrnoveanu (președintele Asociației Calea Neamului), Dan Grăjdeanu (liderul Frăției Ortodoxe), domnul Alexandru Benea (reprezentant al Asociației românilor deportați, refugiați și expulzați în urma Dictatului de la Viena), domnul Vasile Tutula (din partea Societății Avram Iancu) și Codrin Goia (liderul Comunității Identitare). Au fost cântate melodii patriotice de către corul Ressurectio din Moinești (jud. Bacău) și corul Avram Iancu din Valea Mare (jud. Covasna).

Dictatul de la Viena, încheiat pe 30 August 1940, a fost unul din cele mai negre episoade din istoria românilor, când nord-vestul Ardealului a fost cedat Ungariei, sprijinită de Germania și Italia, de regele trădător Carol al II-lea, fără luptă. Zeci de mii de români au fost nevoiți să se refugieze pe pământul României rămas liber, iar alți zeci de mii au fost expulzați de către invadatori. În teritoriul ocupat între 1940 și 1944, au avut loc masacre anti-românești și au fost distruse biserici ortodoxe. La 82 de ani de la acele evenimente, toate partidele și toți politicienii au uitat de suferințele la care au fost supuși atunci românii ardeleni. Însă tineretul tradiționalist nu își va uita niciodată strămoșii și vom lupta mereu pentru moștenirea ce ne-au lăsat-o! Nu vom permite nimănui să rifice alt steag pe acest pământ, decât sfântul nostru tricolor!

 

Distribuie

Check Also

Horia Closca și Crișan – PREZENT

  Horia Closca și Crișan – PREZENT Tinerii naționaliști din Asociaţia Comunitatea Identitară România au …

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Comunitatea Identitara

Comunitatea Identitara