Home / Actiuni / Inaugurarea sediului Comunității Identitare din Cluj-Napoca

Inaugurarea sediului Comunității Identitare din Cluj-Napoca

În data de 28 Ianuarie 2023, la Cluj-Napoca, a fost inaugurat noul sediu al Asociației Comunitatea Identitară România. Ceremonia de inaugurare a început cu o slujbă de sfeștanie. Un preot ortodox a fost prezent alături de membrii organizației și a sfințit locul, binecuvântându-i pe aceștia și dându-le sfaturi utile în lupta naționalistă. Sediul a fost decorat înainte cu drapelele organizației (cu lupul dacic și colul morii), cu drapelul tricolor, icoane și portretele unor mari eroi naționali.

Acesta este un nou început pentru noi, spațiul respectiv va servi drept punct de unde ne vom coordona activitatea în județul Cluj și spațiu de întâlnire. Sediul Comunității Identitare se află într-o locație privată, în partea de est a orașului, fiind accesibil doar membrilor organizației și celor mai apropiați simpatizanți.  Asociația a luat naștere în toamna anului 2019 la Cluj-Napoca, oraș unde se află centrul nostru. În mai bine de 3 ani de existență am desfășurat o mulțime de acțiuni, luptând pentru drepturile și interesele românilor. Rămânem o organizație naționalist-creștină, tradiționalistă și militantă, ce merge pe calea neamului.

Dacă dorești să pui o cărămidă la ridicarea României Naționaliste, dacă vrei să devii militant și să-ți dedici o parte din timp și energie unei cauze nobile, dacă crezi într-o țară în care românii să fie stăpâni, dacă disprețuiești corupția și degenerarea ce distrug neamul nostru, informează-te  și  vino alături de noi în Comunitatea Identitară! Dacă ai cea mai mică îndoială sau ezitare, stai deoparte!



Distribuie

Check Also

Comunitatea Identitară a participat la Marșul pentru Viața în Cluj-Napoca, București și Târgu-Mureș

  Anul acesta membrii asociației Comunitatea Identitară România au participat la marșul pentru viață din …

One comment

  1. Sa fie intr-un ceas bun!

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Comunitatea Identitara

Comunitatea Identitara