Viziuni – Actul IV

Viziuni – Actul IV

Pe câmpul de luptă, dictând cu stiloul meu rupt, las aceste cuvinte să pulseze asemenea inimilor noastre neînfricate. Cerneala picură între rânduri ca sângele fraților mei pe pământul ars, în timp ce noi – ultimele bastioane ale rezistenței – ne ținem frontul înaintea unei hoarde inexorabile de canibali. Oștile lor vin valuri după valuri, însă a noastră voință este de nepătruns, iar înverșunarea în fața morții a devenit deja al doilea nostru nume.

În amurgul acestei lumi prăpădite, camarazii mei se înalță peste tot ceea ce am cunoscut ca omenire. În acest teatru al supraviețuirii, fiecare secundă e o bătălie, fiecare respirație e un jurământ că nu vom ceda. Vedetele căzătoare sunt martore la brava noastră rezistență; iar rănile noastre sunt medalii, însemnele tăcerii eroice.

Azi, în zorii unei zile ce anunța dezastrul, am ţinut piept unui asalt ce părea să nu mai aibă sfârșit. Cu fiecare canibal ce cădea, câte un răget de victorie ne ridica moralul. La un moment dat, când aproape că pierdeam terenul sub picioare, am văzut cum Marcu, brava noastră stâncă, s-a aruncat în mijlocul luptei cu flăcările furiei în ochi. A luptat ca un titan și le-a oferit celorlalți timpul prețios, timp ce se cumpără doar cu prețul suprem.

Aceste fapte eroice, însă, vin cu un preț. Acest preț se plătește în răni care nu se vindecă și nume gravate pe pietre de mormânt fără flori. Și totuși, noi continuăm să luptăm. Cu Marcu căzut, ne amintim că demnitatea în moarte este ultimul nostru dar către omenire.

Acum, când scriu aceste ultime cuvinte, stelele parcă strălucesc mai blând. În noaptea care ne înghite, găsim puterea de a visa la aurora unei noi ere. Viața, cum am cunoscut-o, se sfârșește, dar omenirea își va croi drum printre ruinele timpului.

Vă îndemn să luptați, nu doar pentru astăzi sau mâine, ci pentru promisiunea razelor de soare ce vor răsări peste noile ziduri ale speranței noastre. Binele, în infinitele sale forme, va triumfa, căci în fiecare dintre noi arde focul nesupus al renașterii.

Nu vă pierdeți convingerea. Odată ce luminile întunericului se vor stinge, noi vom vedea zorii. Amintiți-vă că, după cele mai negre nopți, apar cele mai luminoase zori. Luptați, fraților și surorilor mele, și nu uitați că fiecare dintre voi este o făclie în întuneric, o nouă stea pe cerul înnoptat al omenirii.

Cu aceste cuvinte, închei. Convingerea în inima mea se întinde în noapte ca o ultimă strigare – un nou început este aproape, și noi suntem sclipirile de speranță care îl anunță.

Păstrați-vă tăria, pentru că zorii vor veni. Ei vor veni, și cu ei, triumful luminii.

În solidaritate și speranță,

Un soldat ale ultimilor timpuri,

Către orizont și dincolo de el!