Home / Actiuni / Legea anti-legionară e stalinism!

Legea anti-legionară e stalinism!

Membrii Asociației Comunitatea Identitară România, au afișat un nou banner de protest împotriva legii anti-legionare la Alba Iulia. Întrebarea pe care ne-o punem și pe care ar trebui să și-o pună societatea românească e următoarea: „S-a vărsat sânge nevinovat în Decembrie 1989 ca astăzi să avem legi staliniste?” . Totodată, a fost desfășurată o campanie de afișaj cu scopul de a atrage atenția asupra existenței unui set de legi anti-românești. Orice om care gândește și iubește cu adevărat libertatea de exprimare (nu doar opiniile ce îi sunt pe plac) nu poate să nu conștientizeze că existența legii 217/2015, precum și a altor legi asemănătoare, constituie un atentat la adresa demnității și libertății poporului român. Sute de oameni, mai ales tineri, și-au riscat și sacrificat viața la revoluția anticomunistă din Decembrie 1989 pentru ca noi astăzi să trăim într-o țară liberă, unde să avem dreptul să discutăm și să dezbatem orice subiect, să apreciem și să detestăm orice personaj istoric dorim, fără ca nimeni să ajungă în spatele gratiilor pentru că nu respectă „linia partidului”.

Însă, după 33 de ani de la acele evenimente, e mai clar ca niciodată că revoluția a fost confiscată de foști membri ai Partidului Comunist, căci numai sub conducerea unor anti-români, cu sufletul și mintea corupte de bolșevism, putea fi votată în Parlament (fără nici un vot contra) o astfel de lege. Legea anti-legionară interzice orice poziție pozitivă, în public, despre Mișcarea Legionară. Un preot și niște credincioși ce cinstesc personalități ale temnițelor comuniste, ce au făcut parte din Legiune, pe care mulți români îi consideră sfinți, pot ajunge să aibă probleme cu legea. Un cercetător ce scrie despre legionari și nu îi face teroriști, asasini, antisemiți și fanatici religioși, ce se abate de la „istoria oficială”, singura agreată de sistem, riscă să-și piardă locul de muncă. Nume de străzi și de școli trebuie acum schimbate, ținând cont de mofturile unor politruci, cum este cazul Liceului Mircea Vulcănescu din București. Niște tineri ce poartă tricouri cu personalități legionare, care în opinia lor sunt eroi și martiri, riscă să fie târâți prin tribunale și aruncați în spatele gratiilor. Chiar și un parastas, o slujbă pentru sufletele celor plecați dintre noi, poate fi subiectul unui dosar penal, dacă se ține în memoria unor români interziși de această lege barbară.


Menționăm clar că această acțiune e doar una de protest împotriva unei legi anti-românești și comuniste, nicidecum o încălcare a acesteia! Chiar dacă nu suntem de acord cu legea anti-legionară, votată de Parlament și promulgată de președinte sub influența Institutului „Elie Wiesel”, Comunitatea Identitară a acționat mereu în cadrul legii! Nici nu încurajăm pe nimeni să încalce legea, fie aceasta chiar una nedreaptă. Din aceste motive, din nefericire, nu putem aduce în discuție argumente de niciun fel în favoarea Mișcării Legionare. S-a ajuns în mod penibil și absurd să nu poată fi dezbătut un subiect într-o țară așa-zis democrată, dar încă avem libertatea să criticăm o lege și pe cei care au implementat-o! Ne întrebăm, însă: pentru cât timp? Căci pe zi ce trece ne îndreptăm tot mai mult spre comunism.

Comunitatea Identitară îi încurajează pe toți românii să vorbească și să lupte împotriva acestor legi, ce nu sunt altceva decât o formă de terorism cultural. Dacă vreți să putem face mai multe împotriva antiromânismului, să luptăm într-un cadru unit și organizat, veniți alături de noi!

Citește și:

Alba Iulia: Mesaj contra legii anti-legionare

Acțiune de afișaj împotriva legilor anti-românești la Alba Iulia

APEL pentru abrogarea legilor antiromânești

Vasile Zărnescu este liber dar legile antiromânești rămân în vigoare

Pentru Libertate! Protest împotriva legii antilegionare

Pentru libertatea de exprimare!  Împotriva tiraniei corectitudinii politice

Comunitatea Identitară România din diaspora și asociația Nuove Sintesi alături de Vasile Zărnescu

Comunitatea Identitară București cere dreptate pentru Vasile Zărnescu

Solidaritate cu Vasile Zărnescu și Florin Dobrescu sub privirea lui Mihai Eminescu

Comunitatea Identitară Iași alături de Vasile Zărnescu

Rugăciune pentru Vasile Zărnescu

Citeșt

Distribuie

Check Also

Comunitatea Identitară a participat la Marșul pentru Viața în Cluj-Napoca, București și Târgu-Mureș

  Anul acesta membrii asociației Comunitatea Identitară România au participat la marșul pentru viață din …

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Comunitatea Identitara

Comunitatea Identitara